Gefunden 3216 Ergebnisse für: fii

  • Şi am întrebat-o şi am zis: «A cui fiică eşti?». Ea a răspuns: «Sunt fata lui Betuél, fiul lui Nahór pe care i l-a născut Mílca». I-am pus inelul în nas şi brăţările la mâini. (Cartea Genezei 24, 47)

  • Apoi m-am plecat şi l-am adorat pe Domnul. Şi l-am binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul stăpânului meu, Abrahám, care m-a călăuzit pe drumul sigur ca s-o iau pe fiica fratelui stăpânului meu pentru fiul lui. (Cartea Genezei 24, 48)

  • El le-a zis: „Nu mă faceți să întârzii, fiindcă Domnul m-a făcut să reuşesc în călătoria mea; lăsaţi-mă să mă duc la stăpânul meu!”. (Cartea Genezei 24, 56)

  • Iocşán le-a dat naştere lui Şebá şi lui Dedán. Fiii lui Dedán au fost: Aşurím, Letuşím şi Leumím. (Cartea Genezei 25, 3)

  • Fiii lui Madián au fost: Efá, Éfer, Enóh, Abída şi Eldaá. Toţi aceştia sunt fiii Chetúrei. (Cartea Genezei 25, 4)

  • iar fiilor concubinelor pe care le-a avut Abrahám le-a dat daruri şi, pe când era încă în viaţă, i-a trimis de lângă Isáac, fiul său, spre răsărit, în ţinutul Qédem. (Cartea Genezei 25, 6)

  • Isáac şi Ismaél, fiii săi, l-au îngropat în peştera Macpéla, în ogorul lui Efrón, fiul lui Ţóhar, hetéul, care este faţă în faţă cu Mamré, (Cartea Genezei 25, 9)

  • ogorul pe care-l cumpărase Abrahám de la fiii lui Het. Acolo au fost îngropaţi Abrahám şi Sára, soţia sa. (Cartea Genezei 25, 10)

  • Acestea sunt numele fiilor lui Ismaél, după numele lor şi după generația lor: întâiul născut al lui Ismaél, Nebaiót, Chedár, Adbeél, Mibsám, (Cartea Genezei 25, 13)

  • Aceştia sunt fiii lui Ismaél şi acestea sunt numele lor, după aşezările şi taberele lor. Ei sunt cei doisprezece principi după neamurile lor. (Cartea Genezei 25, 16)

  • Isáac avea patruzeci de ani când a luat-o de soţie pe Rebéca, fiica lui Betuél, arameul, din Padán-Arám, sora lui Lában, arameul. (Cartea Genezei 25, 20)

  • Esáu i-a zis lui Iacób: „Dă-mi, te rog, să mănânc din fiertură, fiertura asta roşie, fiindcă sunt frânt”. De aceea i s-a dat numele Edóm. (Cartea Genezei 25, 30)


“Caminhe com alegria e com o coração o mais sincero e aberto que puder. E quando não conseguir manter esta santa alegria, ao menos não perca nunca o valor e a confiança em Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina