Gefunden 255 Ergebnisse für: niciun
Deşi nu au găsit în el niciun motiv de [condamnare la] moarte, i-au cerut lui Pilát să-l ucidă. (Faptele Apostolilor 13, 28)
Dar Paul a strigat cu glas puternic: „Să nu-ţi faci niciun rău, pentru că toţi suntem aici!”. (Faptele Apostolilor 16, 28)
Astfel, din cauza zilei de azi, am putea fi învinuiţi de răscoală, căci nu avem niciun motiv cu care să ne putem dezvinovăţi de această manifestaţie”. După aceste cuvinte a dat drumul adunării. (Faptele Apostolilor 19, 40)
Dar eu nu pun niciun preţ pe viaţa mea, numai să duc la capăt alergarea mea şi slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre evanghelia harului lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 20, 24)
De aceea vă îndemn să mâncaţi ceva, căci aceasta este spre salvarea voastră. Niciunul dintre voi nu va pierde niciun fir de păr de pe cap”. (Faptele Apostolilor 27, 34)
Dar el, scuturând şarpele în foc, nu a suferit niciun rău. (Faptele Apostolilor 28, 5)
aşa încât, prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 20)
Iubirea nu face niciun rău aproapelui. Aşadar, plinătatea Legii este iubirea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 13, 10)
Eu ştiu şi sunt convins în Domnul Isus că niciun lucru nu este necurat în sine însuşi, ci este necurat numai pentru cel care consideră că e necurat. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 14, 14)
dar acum nu mai am niciun loc în regiunile acestea şi, având de ani de zile dorinţa de a veni la voi, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 15, 23)
aşa încât să nu duceţi lipsă de niciun har în timp ce aşteptaţi revelarea Domnului nostru Isus Cristos, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 7)
O spun spre ruşinea voastră: oare chiar nu este între voi niciun înţelept care să poată judeca între fraţi? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 5)