Gefunden 296 Ergebnisse für: patru

  • Atunci Cornéliu a spus: „Acum patru zile, la acelaşi ceas, la ceasul al nouălea, eram în rugăciune în casa mea şi iată că un bărbat în haine strălucitoare a apărut în faţa mea (Faptele Apostolilor 10, 30)

  • „Mă aflam în cetatea Iópe şi eram în rugăciune. Am avut în extaz o viziune: cobora ceva ca o pânză mare, lăsată din cer de cele patru colţuri, şi a ajuns la mine. (Faptele Apostolilor 11, 5)

  • L-a prins şi l-a aruncat în închisoare, încredinţându-l la patru grupe de câte patru soldaţi ca să-l păzească, voind să-l înfăţişeze poporului după Paşte. (Faptele Apostolilor 12, 4)

  • cam patru sute cincizeci de ani. După aceasta, le-a dat judecători până la profetul Samuél. (Faptele Apostolilor 13, 20)

  • El avea patru fiice fecioare care profeţeau. (Faptele Apostolilor 21, 9)

  • Aşadar, fă ceea ce-ţi spunem! Sunt aici patru bărbaţi care au făcut un jurământ. (Faptele Apostolilor 21, 23)

  • Atunci nu eşti tu egipteanul care, acum câteva zile, a organizat o revoltă şi a scos în pustiu patru mii de ucigaşi?”. (Faptele Apostolilor 21, 38)

  • Temându-se să nu dea peste stânci, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corabiei şi se rugau să se facă zi. (Faptele Apostolilor 27, 29)

  • De fapt, asta vreau să spun: Legea promulgată după patru sute treizeci de ani nu poate anula testamentul convalidat de Dumnezeu, aşa încât promisiunea să fie zădărnicită. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 3, 17)

  • În jurul tronului se aflau alte douăzeci şi patru de tronuri, iar pe tronuri şedeau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe şi având pe cap coroane din aur. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 4)

  • În faţa tronului era ca o mare de sticlă asemenea cristalului. În mijloc, în jurul tronului, erau patru fiinţe pline cu ochi în faţă şi în spate. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 6)

  • Cele patru fiinţe, având fiecare câte şase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte spuneau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul, Dumnezeul cel atotputernic, cel care era, care este şi care vine!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 8)


“Para mim, Deus está sempre fixo na minha mente e estampado no meu coração.” São Padre Pio de Pietrelcina