Gefunden 55 Ergebnisse für: pedepsi

  • Căci eu sunt cu tine – oracolul Domnului – ca să te eliberez. Voi distruge toate neamurile unde ai fost împrăştiat; pe tine nu te voi distruge, ci te voi mustra cu judecată, dar totuşi te voi pedepsi». (Cartea profetului Ieremía 30, 11)

  • Fiii lui vor fi ca altădată, adunarea lui va fi stabilă înaintea mea; îi voi pedepsi pe toţi cei care îi oprimă. (Cartea profetului Ieremía 30, 20)

  • Îi voi pedepsi pe el, descendenţa lui şi pe toţi slujitorii lui pentru nelegiuirea lor şi voi face să vină asupra lor – asupra locuitorilor din Ierusalím şi asupra fiecărui om din Iúda – tot răul pe care l-am spus împotriva lor, iar ei nu au ascultat”. (Cartea profetului Ieremía 36, 31)

  • Îi voi pedepsi pe cei care locuiesc în ţara Egiptului, aşa cum am pedepsit Ierusalímul, cu sabie, foamete şi ciumă. (Cartea profetului Ieremía 44, 13)

  • Acesta va fi pentru voi semnul – oracolul Domnului –: vă voi pedepsi în locul acesta ca să ştiţi că se vor împlini cuvintele mele împotriva voastră spre rău». (Cartea profetului Ieremía 44, 29)

  • Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél, zice: „Iată, eu îl voi pedepsi pe Amón din No, pe Faraón, Egiptul, pe zeii şi pe regii lor, pe Faraón şi pe cei care se încred în el. (Cartea profetului Ieremía 46, 25)

  • Dar tu nu te teme, slujitorul meu Iacób, căci eu sunt cu tine – oracolul Domnului. Voi distruge toate neamurile unde ai fost alungat; pe tine nu te voi distruge, ci te voi mustra cu judecată, dar totuşi te voi pedepsi”. (Cartea profetului Ieremía 46, 28)

  • De aceea, aşa vorbeşte Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: „Iată, eu îl voi pedepsi pe regele din Babilón şi ţara lui cum l-am pedepsit pe regele Asíriei! (Cartea profetului Ieremía 50, 18)

  • Iată, eu sunt împotriva ta, îngâmfatule, oracolul Domnului Dumnezeului Sabaót! Căci a venit ziua ta, timpul când te voi pedepsi. (Cartea profetului Ieremía 50, 31)

  • Îl voi pedepsi pe Bel în Babilón, voi scoate din gura lui ceea ce a înghiţit; nu vor mai curge spre el neamuri. Ba chiar zidul Babilónului va cădea. (Cartea profetului Ieremía 51, 44)

  • De aceea, iată, vin zile când voi pedepsi idolii Babilónului: atunci, toată ţara lui va fi făcută de ruşine şi vor cădea străpunşii în mijlocul ei. (Cartea profetului Ieremía 51, 47)

  • De aceea, iată, vin zile – oracolul Domnului – când îi voi pedepsi pe idolii lui şi în toată ţara vor geme cei străpunşi. (Cartea profetului Ieremía 51, 52)


“Todas as graças que pedimos no nome de Jesus são concedidas pelo Pai eterno.” São Padre Pio de Pietrelcina