Gefunden 32 Ergebnisse für: scrisă pe perete
Atunci, cei care se tem de Domnul vor vorbi unul cu altul. Domnul a fost atent, a auzit și a fost scrisă o carte de memorial înaintea lui pentru cei care se tem de Domnul și se gândesc la numele lui. (Cartea profetului Malahía 3, 16)
Au pus deasupra capului său cauza [condamnării], scrisă [astfel]: „Acesta este Isus, regele iudeilor”. (Evanghelia după sf. Matei 27, 37)
Era scrisă inscripţia condamnării lui: „Regele iudeilor”. (Evanghelia după sf. Marcu 15, 26)
Atunci Paul i-a zis: „Te va bate Dumnezeu pe tine, perete văruit! Tu şezi ca să mă judeci după Lege şi porunceşti, împotriva Legii, să fiu lovit!”. (Faptele Apostolilor 23, 3)
Ei arată că fapta Legii este scrisă în inimile lor şi despre aceasta dau mărturie atât conştiinţa lor, cât şi gândurile lor care, pe rând, îi acuză sau îi dezvinovăţesc. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 15)
Voi sunteţi scrisoarea noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 2)
Căci este evident că voi sunteţi scrisoarea lui Cristos alcătuită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimilor. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 3)
Şi am văzut în mâna dreaptă a celui care şedea pe tron o carte scrisă pe o parte şi pe alta, sigilată cu şapte sigilii, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 1)