Gefunden 259 Ergebnisse für: unii

  • Atunci, [unii] dintre discipoli s-au hotărât să trimită ajutoare fraţilor care locuiau în Iudéea, după cum putea fiecare. (Faptele Apostolilor 11, 29)

  • Cam în timpul acela, Iród a pus mâna pe unii din Biserică pentru a le face rău. (Faptele Apostolilor 12, 1)

  • Mulţimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu iudeii, iar alţii cu apostolii. (Faptele Apostolilor 14, 4)

  • Unii dintre cei care coborâseră din Iudéea îi învăţau pe fraţi: „Dacă nu primiţi circumcízia, după obiceiul care vine de la Moise, nu puteţi să vă mântuiţi”. (Faptele Apostolilor 15, 1)

  • Dar unii din gruparea fariseilor care crezuseră s-au ridicat şi au spus: „Trebuie să primească circumcízia şi să li se poruncească să ţină Legea lui Moise”. (Faptele Apostolilor 15, 5)

  • Deoarece am auzit că unii dintre noi, care au plecat fără să le fi poruncit noi, v-au tulburat sufletele prin cuvintele lor, (Faptele Apostolilor 15, 24)

  • Unii dintre ei au fost convinşi şi s-au alăturat lui Paul şi lui Síla, împreună cu o mulţime numeroasă de greci evlavioşi şi multe femei de vază. (Faptele Apostolilor 17, 4)

  • Aşadar, mulţi dintre ei au crezut, la fel şi dintre greci: multe femei de seamă şi unii bărbaţi. (Faptele Apostolilor 17, 12)

  • Chiar şi unii dintre filozofii epicurieni şi stoici conversau cu el şi i-au zis: „Ce vrea să spună vorbăreţul acesta?”. Alţii: „Pare să fie un predicator al zeităţilor străine, pentru că predică despre Isus şi înviere”. (Faptele Apostolilor 17, 18)

  • Căci în el trăim, ne mişcăm şi suntem, cum au spus şi unii dintre poeţii voştri: «Căci suntem şi noi din neamul [lui]». (Faptele Apostolilor 17, 28)

  • Când au auzit ei de învierea din morţi, unii îl luau în râs, alţii ziceau: „Despre asta te vom asculta altă dată”. (Faptele Apostolilor 17, 32)

  • Totuşi, unii bărbaţi i s-au alăturat şi au crezut. Printre ei erau Dionisiu Areopágitul, o femeie cu numele Damaris şi alţii împreună cu ei. (Faptele Apostolilor 17, 34)


“A prática das bem-aventuranças não requer atos de heroísmo, mas a aceitação simples e humilde das várias provações pelas quais a pessoa passa.” São Padre Pio de Pietrelcina