Gefunden 259 Ergebnisse für: unii

  • Şi le zicea: „Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea moartea până când nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere”. (Evanghelia după sf. Marcu 9, 1)

  • Însă ei tăceau, căci pe drum discutaseră unii cu alţii despre cine este mai mare. (Evanghelia după sf. Marcu 9, 34)

  • Sarea este bună. Însă dacă sarea devine nesărată, cum îi veţi reface gustul? Să aveţi sare în voi şi să trăiţi în pace unii cu alţii!”. (Evanghelia după sf. Marcu 9, 50)

  • Unii dintre cei care stăteau acolo le-au spus: „Ce faceţi, dezlegaţi măgăruşul?”. (Evanghelia după sf. Marcu 11, 5)

  • A trimis un altul, dar pe acela l-au ucis; apoi mulţi alţii, dar pe unii i-au bătut, pe alţii i-au ucis. (Evanghelia după sf. Marcu 12, 5)

  • (Mt 22,15-22; Lc 20,20-26) Au trimis la el pe unii dintre farisei şi irodieni ca să-l prindă în vorbă. (Evanghelia după sf. Marcu 12, 13)

  • Dar erau acolo unii care, indignaţi, [ziceau] unii către alţii: „Pentru ce s-a făcut această risipă de mireasmă? (Evanghelia după sf. Marcu 14, 4)

  • Unii au început să-l scuipe şi, acoperindu-i faţa, îl loveau spunându-i: „Profeţeşte!”. Iar servitorii îi dădeau palme. (Evanghelia după sf. Marcu 14, 65)

  • Unii dintre cei care erau de faţă, auzindu-l, spuneau: „Iată, îl cheamă pe Ilíe!”. (Evanghelia după sf. Marcu 15, 35)

  • În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. (Evanghelia după sf. Luca 2, 8)

  • Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii și-au spus unii către alţii: „Să mergem până la Betleém şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul!”. (Evanghelia după sf. Luca 2, 15)

  • Au venit şi unii vameşi ca să fie botezaţi şi i-au spus: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?”. (Evanghelia după sf. Luca 3, 12)


“Quando ofendemos a justiça de Deus, apelamos à Sua misericórdia. Mas se ofendemos a Sua misericórdia, a quem podemos apelar? Ofender o Pai que nos ama e insultar quem nos auxilia é um pecado pelo qual seremos severamente julgados.” São Padre Pio de Pietrelcina