Gefunden 3042 Ergebnisse für: viață după moarte
Aceasta este încrederea pe care o avem în el: dacă cerem ceva după voinţa lui, el ne ascultă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 14)
Dacă cineva îl vede pe fratele său săvârşind un păcat care nu este spre moarte, să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa; aceasta, celor care săvârşesc un păcat care nu este spre moarte. Dar există şi un păcat care este spre moarte. Nu spun ca cineva să se roage pentru acela. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 16)
Orice nedreptate este păcat, dar există un păcat care nu este spre moarte. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 17)
Ştim, de asemenea, că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat capacitate să-l cunoaştem pe Cel Adevărat. Noi suntem în Cel Adevărat, în Fiul său Isus Cristos. Acesta este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 20)
Iar iubirea aceasta este: să trăim după legile lui! Aceasta este porunca: aşa cum aţi auzit de la început, să trăiţi în ea! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Ioan 1, 6)
Vreau să vă reamintesc – deşi ştiţi toate aceste lucruri – că Domnul, după ce a salvat poporul din Egipt o dată pentru totdeauna, la urmă i-a făcut să piară pe cei necredincioşi, (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 5)
Tot despre ei a profeţit Enóh, al şaptelea de după Adám, când spune: „Iată, Domnul a venit cu zecile de mii de sfinţi ai săi (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 14)
Ei sunt nemulţumiţii care murmură, care umblă după poftele lor; gura le vorbeşte cuvinte înfumurate, arătând admiraţie pentru oameni ca să obţină favoruri. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 16)
pentru că vă spuneau: „În timpul de pe urmă vor fi batjocoritori care umblă după poftele lor nelegiuite”. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 18)
păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu, aşteptând îndurarea Domnului nostru Isus Cristos spre viaţa veşnică! (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 21)
Aşadar, scrie cele pe care le-ai văzut, cele ce sunt şi cele ce vor veni după acestea! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 19)
Nu te teme de ceea ce vei avea de suferit! Iată că diavolul este gata să arunce pe unii dintre voi în închisoare, ca să vă pună la încercare, şi veţi avea o strâmtorare de zece zile! Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 10)