Gefunden 658 Ergebnisse für: viață nouă

  • adunându-şi pentru ei o comoară, fonduri sigure pentru viitor, ca să dobândească viaţa cea adevărată! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 6, 19)

  • dar care acum a fost descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelia (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 1, 10)

  • Căci şi noi eram odinioară nişte nechibzuiţi, neascultători, rătăciţi, subjugaţi de pofte şi plăceri de multe feluri, petrecându-ne [viaţa] în răutate şi invidie, urâţi şi urându-ne unii pe alţii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 3)

  • în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. (Scrisoarea către Evrei 1, 2)

  • şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie. (Scrisoarea către Evrei 2, 15)

  • Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat. (Scrisoarea către Evrei 4, 15)

  • căci, mustrându-i, le zice: „Iată, vin zile, spune Domnul, când voi încheia cu casa lui Israél şi cu casa lui Iúda o alianţă nouă, nu ca alianţa pe care am făcut-o cu părinţii lor (Scrisoarea către Evrei 8, 8)

  • Întrucât spune „o nouă” alianţă, prima a devenit învechită. Iar ceea ce este învechit şi îmbătrânit este gata să dispară. (Scrisoarea către Evrei 8, 13)

  • pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmă, adică prin trupul său, (Scrisoarea către Evrei 10, 20)

  • De altfel, dacă noi îi cinstim pe părinţii trupeşti, cu cât mai mult nu trebuie să ne supunem Tatălui duhurilor că avem viaţă? (Scrisoarea către Evrei 12, 9)

  • dar nu ştiţi ce va fi mâine! Căci ce este viaţa voastră? – Voi sunteţi ca un abur care apare pentru puţin şi apoi dispare îndată. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 4, 14)

  • Ilíe era un om cu slăbiciuni, asemenea nouă, dar s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi nu a plouat pe pământ trei ani şi şase luni. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 17)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina