Found 1488 Results for: împotriva

  • Chiar şi viespi va trimite Domnul Dumnezeul tău împotriva lor până ce îi va nimici pe cei care ar scăpa şi s-ar ascunde de tine. (Cartea Deuteronómului 7, 20)

  • Domnul Dumnezeul tău va alunga aceste popoare din faţa ta încetul cu încetul; nu le vei putea nimici repede, ca să nu se înmulţească fiarele câmpului împotriva ta. (Cartea Deuteronómului 7, 22)

  • Îi va pune pe regii lor în mâna ta şi le vei şterge numele de sub ceruri; nimeni nu va mai sta împotriva ta până îi vei nimici. (Cartea Deuteronómului 7, 24)

  • Adu-ţi aminte şi nu uita cum l-ai mâniat pe Domnul Dumnezeul tău în pustiu! Din ziua când ai ieşit din ţara Egiptului până când aţi ajuns în locul acesta aţi murmurat împotriva Domnului! (Cartea Deuteronómului 9, 7)

  • La Hóreb l-aţi provocat la mânie pe Domnul şi Domnul s-a mâniat împotriva voastră voind să vă nimicească. (Cartea Deuteronómului 9, 8)

  • M-am uitat şi, iată, păcătuiserăţi împotriva Domnului Dumnezeului vostru făcându-vă un viţel turnat. V-aţi abătut repede de la calea pe care v-o poruncise Domnul. (Cartea Deuteronómului 9, 16)

  • pentru că mă temeam de mânia şi de furia cu care se mâniase Domnul împotriva voastră ca să vă nimicească. Şi Domnul m-a ascultat şi de data aceasta. (Cartea Deuteronómului 9, 19)

  • Aţi murmurat împotriva Domnului din ziua în care v-am cunoscut. (Cartea Deuteronómului 9, 24)

  • semnele lui şi faptele pe care le-a făcut în mijlocul Egiptului împotriva lui Faraón, regele Egiptului, şi împotriva întregii sale ţări, (Cartea Deuteronómului 11, 3)

  • şi astfel să se aprindă mânia Domnului împotriva voastră, să se închidă cerurile şi să nu mai fie ploaie, pământul să nu-şi mai dea rodul şi să pieriţi repede din ţara cea bună pe care Domnul v-o dă! (Cartea Deuteronómului 11, 17)

  • ci să-l ucizi! Mâna ta să fie prima împotriva lui ca să-l ucizi, apoi mâna întregului popor! (Cartea Deuteronómului 13, 10)

  • Ai grijă să nu intre în inima ta ceva nelegiuit şi să spui: «se apropie anul al şaptelea, anul anulării datoriilor», şi ochiul tău să devină rău împotriva fratelui tău sărac şi să nu-i dai şi el să strige împotriva ta la Domnul: va fi păcat asupra ta! (Cartea Deuteronómului 15, 9)


“O Senhor se comunica conosco à medida que nos libertamos do nosso apego aos sentidos, que sacrificamos nossa vontade própria e que edificamos nossa vida na humildade.” São Padre Pio de Pietrelcina