Found 810 Results for: Cele

  • Să nu iubiţi lumea şi nici cele ce sunt în lume! Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este în el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 15)

  • Însă aceştia insultă cele ce nu cunosc şi îşi găsesc pieirea în cele pe care le fac din instinct, ca nişte animale fără minte. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 10)

  • Revelaţia lui Isus Cristos, pe care Dumnezeu i-a dat-o ca să arate slujitorilor săi cele ce trebuie să fie în curând. El a făcut-o cunoscută trimiţând-o prin îngerul lui slujitorului său Ioan, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 1)

  • Fericiți cel care citeşte şi cei care ascultă cuvintele profeţiei şi ţin cele scrise în ea, căci timpul este aproape. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 3)

  • Ioan, către cele şapte Biserici care sunt în Asia: har vouă şi pace de la cel care este, care era şi care vine; şi de la cele şapte duhuri care sunt înaintea tronului său; (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 4)

  • Aşadar, scrie cele pe care le-ai văzut, cele ce sunt şi cele ce vor veni după acestea! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 19)

  • Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna mea dreaptă şi a celor şapte candelabre din aur este: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici, iar cele şapte candelabre sunt cele şapte Biserici”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 20)

  • Îngerului Bisericii din Éfes scrie-i: aşa spune cel care ţine cele şapte stele în mâna lui dreaptă, cel care umblă în mijlocul celor şapte candelabre de aur: (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 1)

  • „Cunosc faptele tale, iubirea, credinţa, slujirea şi statornicia ta şi că faptele tale din urmă le întrec pe cele dintâi. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 19)

  • Dar am [ceva] împotriva ta: că o laşi pe femeia aceea, Izabéla, care se numeşte pe sine profetesă, să-i înveţe şi să-i înşele pe slujitorii mei să se desfrâneze şi să consume cele jertfite idolilor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 20)

  • Iar îngerului Bisericii din Sárdes scrie-i: aşa spune cel care are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Cunosc faptele tale. Ai un nume că eşti viu, dar tu eşti mort. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 1)

  • După aceste lucruri, am privit şi, iată, o uşă deschisă în cer şi glasul cel dintâi, pe care îl auzisem ca pe o trâmbiţă când vorbea cu mine, mi-a zis: „Urcă aici şi-ţi voi arăta cele ce trebuie să fie după acestea!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 1)


“É preciso amar, amar e nada mais”. São Padre Pio de Pietrelcina