Found 26 Results for: Cunoaștem

  • L-au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt bărbaţii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Fă-i să iasă la noi ca să-i cunoaştem!”. (Cartea Genezei 19, 5)

  • El le-a zis: „Îl cunoaşteţi pe Lában, fiul lui Nahór?”. „Îl cunoaştem”, i-au spus ei. (Cartea Genezei 29, 5)

  • Pe când se veseleau ei, iată, nişte oameni din cetate, fii ai lui Beliál, au înconjurat casa, au bătut la uşă şi i-au zis bătrânului, stăpânului casei: „Scoate-l pe omul care a intrat în casa ta ca să-l cunoaştem”!. (Cartea Judecătorilor 19, 22)

  • Ea le-a zis: „Îl cunoaşteţi pe Tobít, fratele nostru?”. Ei i-au răspuns: „Îl cunoaştem”. (Cartea lui Tobía 7, 4)

  • Să deosebim între noi judecata, să cunoaştem între noi ceea ce este bun! (Cartea lui Iob 34, 4)

  • Iată, Dumnezeu este mare şi noi nu-l cunoaştem; numărul anilor lui nu poate fi cercetat! (Cartea lui Iob 36, 26)

  • Să-l testăm prin jignire şi chin, ca să cunoaştem blândeţea lui şi să ne dăm seama de răbdarea lui! (Cartea Înţelepciunii 2, 19)

  • Ei zic: „Să se grăbească şi să-şi împlinească repede lucrarea, ca să vedem! Să se apropie şi să ajungă planul Sfântului lui Israél, ca să-l cunoaştem!”. (Cartea profetului Isaía 5, 19)

  • Cine a relatat de la început ca să cunoaştem? Dinainte, ca să putem spune: „Este drept”. Şi totuşi nu a fost nimeni care să relateze, nimeni, ca să facă auzit şi nici nu este nimeni care să asculte cuvintele voastre. (Cartea profetului Isaía 41, 26)

  • Nelegiuirile noastre s-au înmulţit înaintea ta şi păcatele noastre dau mărturie împotriva noastră; Căci nelegiuirile noastre sunt cu noi şi păcatele noastre le cunoaştem: (Cartea profetului Isaía 59, 12)

  • Să-l cunoaștem, să urmărim să-l cunoaștem pe Domnul! Ca revărsatul zorilor, sigură este ieșirea lui: va veni ca ploaia timpurie la noi și ca ploaia târzie care udă pământul. (Cartea profetului Oséa 6, 3)

  • Ei vor striga la mine: „Dumnezeule, noi, Israél, te cunoaștem!”. (Cartea profetului Oséa 8, 2)


“As almas não são oferecidas como dom; compram-se. Vós ignorais quanto custaram a Jesus. É sempre com a mesma moeda que é preciso pagá-las”. São Padre Pio de Pietrelcina