Found 377 Results for: Duhului Sfânt
Nefiind mulţumit de acestea, a îndrăznit să intre în locul cel mai sfânt de pe întregul pământ, avându-l drept călăuză pe Meneláu, cel care a fost trădător al legilor şi al patriei. (Cartea a doua a Macabéilor 5, 15)
Antióh s-a mândrit în gândul său, însă nu-şi dădea seama că, din cauza păcatelor locuitorilor cetăţii, Stăpânul s-a mâniat pentru puţin şi de aceea a trecut cu vederea locul [sfânt]. (Cartea a doua a Macabéilor 5, 17)
De aceea, însuşi locul [sfânt], după ce a fost lovit împreună cu poporul de nenorociri, a fost părtaş mai târziu la binefaceri şi, fiind părăsit în mânia Celui Atotputernic, a fost restabilit cu toată gloria când Stăpânul cel mare s-a împăcat [cu poporul]. (Cartea a doua a Macabéilor 5, 20)
având în faţa ochilor dispreţul adus în mod nelegiuit împotriva locului sfânt, asuprirea cetăţii batjocorite de aroganţa lor şi distrugerea organizării strămoşeşti a cetăţii. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 17)
Cât despre templul sfânt, pe care mai înainte îl prădase, îl va împodobi cu cele mai frumoase daruri, va da înapoi toate obiectele sfinte şi va plăti cu abundenţă dintr-ale sale pentru jertfe. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 16)
Dar dacă el considera că pe cei care mor cu evlavie îi aşteaptă o frumoasă răsplată, gândul lui era sfânt şi pios. De aceea a adus jertfă de ispăşire pentru cei morţi, ca să fie dezlegaţi de păcate. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 45)
Iúda a aflat acestea şi a poruncit mulţimii să-l invoce pe Domnul ziua şi noaptea ca să le vină în ajutor ca altădată celor care erau pe punctul să piardă legea, patria şi templul cel sfânt. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 10)
[Regele] a aflat că Fílip, pe care-l lăsase la Antiohía [responsabil] peste treburile [statului], se răsculase. S-a tulburat, i-a chemat pe iudei şi a recunoscut înfrângerea; a jurat că le va împlini toate cele drepte. A adus jertfă, a cinstit templul şi a fost generos cu locul [sfânt]. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 23)
Un oarecare Alchimós, care devenise mare preot şi se profanase de bunăvoie în timpul revoltei, înţelegând că nu mai are nicio scăpare şi nici acces la altarul sfânt, (Cartea a doua a Macabéilor 14, 3)
Gândind că a fost înşelat de [Iúda, Nicanór] s-a dus la templul cel mare şi sfânt şi, când preoţii aduceau jertfele proprii, a poruncit să-i fie predat omul. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 31)
Îşi pierduse tot sângele, dar, smulgându-şi măruntaiele şi apucându-le cu mâinile, le-a aruncat asupra mulţimii şi, invocându-l pe Stăpânul vieţii şi al duhului să i le redea, a murit astfel. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 46)
Cu măreţia braţului tău să fie loviţi cei care au venit cu blasfemii împotriva poporului tău sfânt!”. Cu aceste [cuvinte] şi-a încheiat el [rugăciunea]. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 24)