Found 168 Results for: Efraím

  • Căci un glas este făcut cunoscut din Dan şi o veste de nenorocire, din muntele lui Efraím. (Cartea profetului Ieremía 4, 15)

  • Vă voi alunga din faţa mea aşa cum i-am alungat pe toţi fraţii voştri şi toată descendenţa lui Efraím› »”. (Cartea profetului Ieremía 6, 15)

  • Căci va fi o zi când străjerii vor striga pe muntele lui Efraím: „Ridicaţi-vă, să urcăm în Sión la Domnul Dumnezeul nostru!”. (Cartea profetului Ieremía 31, 6)

  • Ei vin plângând şi rugându-se; îi conduc să meargă la torente de apă, pe un drum drept pe care nu se vor poticni, pentru că eu voi fi un tată pentru Israél, iar Efraím va fi întâiul meu născut”. (Cartea profetului Ieremía 31, 9)

  • Îl aud pe Efraím plângându-se: «M-ai mustrat şi am fost mustrat ca un viţel neînvăţat; întoarce-mă şi mă voi întoarce pentru că tu eşti Dumnezeul meu! (Cartea profetului Ieremía 31, 18)

  • Oare este Efraím pentru mine un fiu scump, un copil preferat? Căci ori de câte ori vorbesc de el, îmi aduc aminte mereu de el. De aceea, îmi freamătă rărunchii pentru el şi mă voi îndura de el” – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 31, 20)

  • Îl voi face pe Israél să se întoarcă la păşunea lui şi va paşte pe Carmél, în Basán şi pe muntele lui Efraím şi în Galaád se va îndestula sufletul lui. (Cartea profetului Ieremía 50, 19)

  • „Acum, fiul omului, ia un lemn și scrie pe el: «Pentru Iúda și pentru fiii lui Israél, tovarășii lui!». Ia un alt lemn și scrie pe el: «Pentru Iosíf, lemnul lui Efraím, și pentru toată casa lui Israél, tovarășii lui». (Cartea profetului Ezechiél 37, 16)

  • spune-le: așa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, eu iau lemnul lui Iosíf care este în mâna lui Efraím și toiegele lui Israél, tovarășii lui, și le voi pune peste el împreună cu lemnul lui Iúda și voi face să fie un singur lemn! Și vor fi unul în mâna mea. (Cartea profetului Ezechiél 37, 19)

  • La hotarul lui Manáse, din partea de est până în partea de vest, Efraím va avea o parte. (Cartea profetului Ezechiél 48, 5)

  • La hotarul lui Efraím, din partea de est până în partea de vest, Rubén va avea o parte. (Cartea profetului Ezechiél 48, 6)

  • Efraím s-a lipit de idoli: lăsați-l! (Cartea profetului Oséa 4, 17)


“É doce o viver e o penar para trazer benefícios aos irmãos e para tantas almas que, vertiginosamente, desejam se justificar no mal, a despeito do Bem Supremo.” São Padre Pio de Pietrelcina