Found 580 Results for: Fiecare

  • el nu are nevoie, ca marii preoţi, să aducă jertfă în fiecare zi, mai întâi pentru păcatele proprii şi apoi pentru cele ale poporului: aceasta a făcut-o o dată pentru totdeauna, oferindu-se pe sine însuşi. (Scrisoarea către Evrei 7, 27)

  • şi nu ca să se aducă pe sine de mai multe ori, aşa cum marele preot intră în sanctuar în fiecare an cu sângele altcuiva, (Scrisoarea către Evrei 9, 25)

  • De fapt, Legea, care are o umbră a bunurilor viitoare, şi nu icoana realităţilor – prin jertfele aduse neîncetat în fiecare an –, nu poate nicidecum să-i desăvârşească pe cei care se apropie. (Scrisoarea către Evrei 10, 1)

  • Dar tocmai în aceste [jertfe], în fiecare an, se face amintirea păcatelor. (Scrisoarea către Evrei 10, 3)

  • Pe când orice preot stă [în picioare] pentru a aduce cult în fiecare zi şi a oferi de multe ori aceleaşi jertfe, care nu pot nicidecum să înlăture păcatele, (Scrisoarea către Evrei 10, 11)

  • Prin credinţă, Iacób, când era pe moarte, a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosíf, s-a prosternat sprijinindu-se pe vârful toiagului său. (Scrisoarea către Evrei 11, 21)

  • Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage şi-l seduce; (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 14)

  • Să ştiţi, fraţii mei iubiţi: fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire şi lent la mânie, (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 19)

  • Ca nişte buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu, fiecare, după carisma pe care a primit-o, să vă slujiţi unii pe alţii! (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 4, 10)

  • Pace ţie! Prietenii te salută. Salută-i pe prieteni, pe fiecare în parte! (Scrisoarea a treia a sf. apostol Ioan 1, 15)

  • Cele patru fiinţe, având fiecare câte şase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte spuneau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul, Dumnezeul cel atotputernic, cel care era, care este şi care vine!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 8)

  • Când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului având fiecare o harpă şi cupe din aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 8)


“O Senhor sempre orienta e chama; mas não se quer segui-lo e responder-lhe, pois só se vê os próprios interesses. Às vezes, pelo fato de se ouvir sempre a Sua voz, ninguém mais se apercebe dela; mas o Senhor ilumina e chama. São os homens que se colocam na posição de não conseguir mais escutar.” São Padre Pio de Pietrelcina