Found 1028 Results for: Spre

  • Petru, după ce i-a trimis pe toţi afară, a îngenuncheat, s-a rugat şi, întorcându-se spre trup, a spus: „Tabíta, ridică-te!”. Ea a deschis ochii şi, văzându-l pe Petru, s-a aşezat, (Faptele Apostolilor 9, 40)

  • El, privindu-l cu atenţie şi cuprins de teamă, a întrebat: „Ce este, Doamne?”. Acesta i-a spus: „Rugăciunile şi pomenile tale s-au urcat spre aducere-aminte înaintea lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 10, 4)

  • A văzut cerul deschis şi coborând ceva, ca o pânză mare, lăsată spre pământ de cele patru colţuri, (Faptele Apostolilor 10, 11)

  • Când au auzit aceste [cuvinte], s-au liniştit şi l-au glorificat pe Dumnezeu, zicând: „Deci Dumnezeu le-a dat şi păgânilor convertirea spre viaţă”. (Faptele Apostolilor 11, 18)

  • Dar când Ioan era spre sfârşitul călătoriei sale, spunea: «Eu nu sunt ceea ce credeţi voi că sunt. Dar iată că vine după mine unul căruia nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor». (Faptele Apostolilor 13, 25)

  • După ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi dintre iudei şi prozeliţii evlavioşi i-au urmat pe Paul şi Bárnaba, iar aceştia vorbeau cu ei şi-i convingeau să rămână în harul lui Dumnezeu. Din cauza necredinţei iudeilor, Paul şi Bárnaba se îndreaptă spre păgâni (Faptele Apostolilor 13, 43)

  • Atunci Paul şi Bárnaba au zis cu îndrăzneală: „Vouă trebuia să vă fie vestit mai întâi cuvântul lui Dumnezeu. Dar pentru că voi îl respingeţi şi nu vă judecaţi vrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre păgâni! (Faptele Apostolilor 13, 46)

  • Dar când ucenicii s-au adunat în jurul lui, el s-a ridicat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat împreună cu Bárnaba spre Dérbe. (Faptele Apostolilor 14, 20)

  • S-a iscat o neînţelegere între ei, încât s-au despărţit unul de altul. Bárnaba, luându-l pe Marcu, s-a îmbarcat spre Cípru, (Faptele Apostolilor 15, 39)

  • În timp ce mergeam spre locul de rugăciune, ne-a ieşit în cale o servitoare care avea un duh de ghicitoare. Ghicind, ea aducea stăpânilor ei mult [câştig]. (Faptele Apostolilor 16, 16)

  • Paul a rămas încă multe zile acolo. După ce şi-a luat rămas bun de la fraţi, s-a îmbarcat spre Siria împreună cu Príscila şi Ácvila. La Cancréea şi-a tuns părul pentru că făcuse un vot. (Faptele Apostolilor 18, 18)

  • După ce s-a potolit agitaţia, Paul i-a chemat pe discipoli, i-a încurajat şi, luându-şi rămas bun, a ieşit şi a plecat spre Macedónia. (Faptele Apostolilor 20, 1)


“Deus sempre nos dá o que é melhor para nós.” São Padre Pio de Pietrelcina