Found 1128 Results for: Tatăl nostru
Orice dar bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coboară de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 17)
Fraţii mei, credinţa în Domnul nostru Isus Cristos, Domnul gloriei, nu admite părtinirile. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 1)
Oare Abrahám, părintele nostru, nu pentru fapte a fost justificat aducându-l pe Isáac, fiul său, pe altarul [de jertfă]? (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 21)
Cu ea îl binecuvântăm pe Domnul şi pe Tatăl şi tot cu ea îi blestemăm pe oamenii făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 3, 9)
după preştiinţa lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea Duhului, pentru a asculta de Isus Cristos şi a fi stropiţi cu sângele lui, har vouă şi pace din belşug! (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 2)
Binecuvântat [să fie] Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, în marea sa îndurare, ne-a renăscut la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi, (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 3)
Símon Petru, slujitor şi apostol al lui Isus Cristos, celor care au primit o credinţă tot aşa de preţioasă ca a noastră prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Isus Cristos, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 1)
har vouă şi pace din belşug, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 2)
Într-adevăr, dacă aceste lucruri sunt în voi şi se dezvoltă, nu veţi rămâne inactivi şi fără rod în cunoaşterea Domnului nostru Isus Cristos. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 8)
Astfel, vi se va da în plus intrarea în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 11)
ştiind că despărţirea mea de trup va fi în curând după cum Domnul nostru Isus Cristos mi-a dezvăluit. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 14)
De fapt, noi nu v-am făcut cunoscută puterea Domnului nostru Isus Cristos şi venirea lui pe baza unor basme bine ticluite, ci pentru că am fost [martori] oculari ai măreţiei lui. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 16)