Found 126 Results for: Tronul

  • Urcaţi după el! Să vină şi să stea pe tronul meu! El va domni în locul meu! Poruncesc ca el să fie conducător peste Israél şi peste Iúda!”. (Cartea întâi a Regilor 1, 35)

  • Domnul să fie cu Solomón cum a fost cu stăpânul meu, regele, şi să-i facă tronul mai mare decât tronul stăpânului meu, regele Davíd!”. (Cartea întâi a Regilor 1, 37)

  • Solomón s-a aşezat deja pe tronul de domnie. (Cartea întâi a Regilor 1, 46)

  • Chiar şi slujitorii regelui au venit să-l binecuvânteze pe stăpânul nostru, regele Davíd, zicând: «Să facă Dumnezeul tău numele lui Solomón mai vestit decât numele tău şi el să facă mai mare tronul său decât tronul tău!». Şi regele s-a închinat pe patul său. (Cartea întâi a Regilor 1, 47)

  • Regele a mai spus aşa: «Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israél, care a dat astăzi pe cineva care să stea pe tronul meu şi ochii mei l-au văzut!»”. (Cartea întâi a Regilor 1, 48)

  • Domnul să împlinească cuvintele pe care mi le-a spus: «Dacă fiii tăi vor ţine căile lor umblând înaintea mea în adevăr, din toată inima lor şi din tot sufletul lor, nu va lipsi om de pe tronul lui Israél. (Cartea întâi a Regilor 2, 4)

  • Batşéba a mers la regele Solomón să-i vorbească despre Adonía. Regele s-a ridicat înaintea ei, s-a închinat înaintea ei şi a stat pe tronul său. Au pus un tron pentru mama regelui şi ea a stat la dreapta lui. (Cartea întâi a Regilor 2, 19)

  • Acum, viu este Domnul, care m-a întărit şi m-a pus să stau pe tronul lui Davíd, tatăl meu, şi care mi-a făcut o casă, după cum a promis: astăzi va muri Adonía!”. (Cartea întâi a Regilor 2, 24)

  • Să cadă sângele lor asupra capului lui Ióab şi asupra capului descendenţei lui pentru totdeauna! Dar Davíd, descendenţa lui, casa lui şi tronul lui să aibă parte de pace pe vecie de la Domnul!”. (Cartea întâi a Regilor 2, 33)

  • Dar regele Solomón să fie binecuvântat şi tronul lui Davíd să fie întărit înaintea Domnului pe vecie!”. (Cartea întâi a Regilor 2, 45)

  • Solomón a răspuns: „Tu ai arătat o mare îndurare faţă de slujitorul tău Davíd, tatăl meu, pentru că umbla înaintea ta în adevăr, în dreptate şi în corectitudinea inimii faţă de tine. Ai păstrat pentru el această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu care stă pe tronul său, cum este astăzi. (Cartea întâi a Regilor 3, 6)

  • (5,5) Iată, mă gândesc să construiesc o casă pentru numele Domnului Dumnezeului meu, după cum i-a spus Domnul lui Davíd, tatăl meu, zicând: «Fiul tău pe care-l voi pune în locul tău pe tronul tău, el va zidi o casă pentru numele meu». (Cartea întâi a Regilor 5, 19)


“Somente por meio de Jesus podemos esperar a salvação.” São Padre Pio de Pietrelcina