Found 542 Results for: Unde

  • Isáac i-a spus lui Abrahám, tatăl său: „Tată!”, iar el a răspuns: „Iată-mă, fiul meu!”. Şi a spus: „Iată focul şi lemnele! Dar unde este animalul pentru jertfă?”. (Cartea Genezei 22, 7)

  • Iacób le-a zis: „Fraţii mei, de unde sunteţi voi?”. Ei au răspuns: „Suntem din Harán”. (Cartea Genezei 29, 4)

  • Iacób a trimis să le cheme pe Rahéla şi pe Léa la câmp, unde era turma lui. (Cartea Genezei 31, 4)

  • Eu sunt Dumnezeul din Bétel, unde ai uns [cu untdelemn] stela, unde mi-ai făcut un jurământ. Acum, ridică-te, ieşi din ţara aceasta şi întoarce-te în ţara ta de naştere!»”. (Cartea Genezei 31, 13)

  • A poruncit celui dintâi, zicând: „Când te va întâlni fratele meu Esáu şi te va întreba: «Al cui eşti? Unde te duci? Şi ale cui sunt acestea ce merg înaintea ta?», (Cartea Genezei 32, 18)

  • A dobândit partea de câmp unde şi-a întins cortul din mâna fiilor lui Hamór, tatăl lui Síhem, cu o sută de chesíta. (Cartea Genezei 33, 19)

  • Iacób a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu: „Bétel”. (Cartea Genezei 35, 15)

  • Iacób a ajuns la Isáac, tatăl său, în Mamré, la Chiriát-Árba, adică Hebrón, unde locuiseră ca străini Abrahám şi Isáac. (Cartea Genezei 35, 27)

  • El a spus: „Îi caut pe fraţii mei. Fă-mi cunoscut, te rog, unde pasc ei oile!”. (Cartea Genezei 37, 16)

  • S-a întors la fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este! Şi eu unde să mă duc acum?”. (Cartea Genezei 37, 30)

  • A întrebat pe oamenii locului şi a zis: „Unde este prostituata aceea care stătea la Enáim pe drum?”. Ei au răspuns: „Nu a fost aici nicio prostituată”. (Cartea Genezei 38, 21)

  • Stăpânul lui Iosíf l-a luat şi l-a aruncat în temniţă, locul unde erau închişi prizonierii regelui. El a rămas acolo, în temniţă. (Cartea Genezei 39, 20)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina