Found 246 Results for: Vedea

  • Dar în ziua când se va vedea în el carne vie, va fi impur. (Cartea Leviticului 13, 14)

  • Când preotul va vedea carnea vie, să-l declare impur: carnea vie este impură, este lepră. (Cartea Leviticului 13, 15)

  • Domnul i-a răspuns lui Moise: „S-a scurtat oare mâna Domnului? Vei vedea acum dacă se va împlini cuvântul meu sau nu”. (Cartea Numerilor 11, 23)

  • nu va vedea ţara pe care am jurat-o părinţilor lor; şi toţi cei care m-au dispreţuit nu o vor vedea. (Cartea Numerilor 14, 23)

  • Dar rămâneţi, vă rog, aici noaptea aceasta şi voi vedea ce-mi mai spune Domnul”. (Cartea Numerilor 22, 19)

  • Bálac i-a zis: „Vino, te rog, cu mine într-un alt loc de unde îl poţi vedea! De acolo poţi vedea numai o parte din el, dar nu-l vezi în întregime. De acolo să-l blestemi pentru mine!”. (Cartea Numerilor 23, 13)

  • «Oamenii care au ieşit din Egipt, de la douăzeci de ani în sus, nu vor vedea ţara pe care am jurat că o voi da lui Abrahám, lui Isáac şi lui Iacób, căci nu m-au urmat pe deplin, (Cartea Numerilor 32, 11)

  • «Niciunul dintre oamenii acestei generaţii rele nu va vedea ţara [aceea] bună pe care am jurat că o voi da părinţilor voştri, (Cartea Deuteronómului 1, 35)

  • în afară de Cáleb, fiul lui Iefúne. El va vedea ţara în care a mers: le-o voi da lui şi fiilor lui, pentru că a rămas fidel Domnului». (Cartea Deuteronómului 1, 36)

  • Ai grijă să nu aduci arderile tale de tot în orice loc pe care l-ai vedea, (Cartea Deuteronómului 12, 13)

  • Când vei merge la război împotriva duşmanilor tăi şi vei vedea cai şi care şi un popor mai mare decât tine, să nu te temi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, este cu tine! (Cartea Deuteronómului 20, 1)

  • dacă vei vedea printre prizoniere o femeie frumoasă la chip şi dacă te vei ataşa de ea, voind să o iei de soţie, (Cartea Deuteronómului 21, 11)


“De todos os que vierem pedir meu auxílio, nunca perderei nenhum!” São Padre Pio de Pietrelcina