Found 34 Results for: Viziune

  • tet S-au cufundat în pământ porțile ei, a distrus și a zdrobit zăvoarele sale; regele și căpeteniile sale sunt printre neamuri, nu mai este lege și nici profeții săi nu mai găsesc viziune de la Domnul. (Cartea Lamentaţiunilor (Plângeri) 2, 9)

  • Duhul m-a înălțat și m-a dus în viziune, prin Duhul lui Dumnezeu, în Caldéea, la cei deportați. Apoi viziunea pe care am văzut-o s-a ridicat de deasupra mea. (Cartea profetului Ezechiél 11, 24)

  • „Fiul omului, ce este cu acest proverb la voi cu privire la pământul lui Israél: «Zilele se lungesc și piere orice viziune»? (Cartea profetului Ezechiél 12, 22)

  • Căci nu va mai fi nicio viziune falsă sau oracol lingușitor în mijlocul casei lui Israél. (Cartea profetului Ezechiél 12, 24)

  • După aceea, i-a fost descoperită lui Daniél taina într-o viziune de noapte. Și Daniél l-a binecuvântat pe Dumnezeul cerului. (Cartea profetului Daniél 2, 19)

  • Tu, rege, ai avut o viziune. Iată, un chip mare; chipul acesta era impunător; strălucirea lui era măreaţă. El stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare. (Cartea profetului Daniél 2, 31)

  • În anul al treilea al domniei lui Baltazár, regele, mi s-a arătat o viziune mie, Daniél, după viziunea pe care am avut-o la început. (Cartea profetului Daniél 8, 1)

  • Priveam în viziune şi în timpul viziunii eu eram în fortăreaţa Súsa din provincia Elám. În timpul viziunii eram pe malul [râului] Ulái. (Cartea profetului Daniél 8, 2)

  • Pe când eu, Daniél, priveam la viziune şi-i căutam înţelesul, iată, stătea înaintea mea ca înfăţişarea unui bărbat. (Cartea profetului Daniél 8, 15)

  • Eu, Daniél, am rămas ca [leşinat] şi bolnav timp de multe zile; apoi m-am ridicat şi mi-am îndeplinit misiunea faţă de rege. Dar am rămas uimit de viziune, deşi nu ştia nimeni. (Cartea profetului Daniél 8, 27)

  • În al treilea an al lui Círus, regele Persiei, i-a fost descoperit un cuvânt lui Daniél, care este chemat cu numele Beltşaţár. Cuvântul este adevărat şi lupta este mare. El a înţeles cuvântul şi a avut înţelegerea în viziune. (Cartea profetului Daniél 10, 1)

  • Am venit să te fac să înţelegi ceea ce se va întâmpla la sfârşitul zilelor, căci este încă o viziune pentru zile”. (Cartea profetului Daniél 10, 14)


“O meu passado, Senhor, à Tua misericórdia. O meu Presente, ao Teu amor. O meu futuro, à Tua Providência.” São Padre Pio de Pietrelcina