Found 817 Results for: a doua carte a lui Samuel

  • Iubiţilor, aceasta este deja a doua scrisoare pe care v-o scriu; în ele vreau ca, prin amintirile voastre, să vă trezesc să vă amintiţi de judecata dreaptă. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 1)

  • Aceştia sunt ca nişte pete murdare la mesele voastre comunitare la care iau parte şi se îndoapă cu neruşinare: nori fără apă, purtaţi de vânturi de ici-colo, pomi fără rod la sfârşitul toamnei, morţi de două ori, dezrădăcinaţi, (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 12)

  • care spunea: „Ceea ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Éfes, Smírna, Pérgam, Tiatíra, Sárdes, Filadélfia şi Laodicéea”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 11)

  • El ţinea în mâna lui dreaptă şapte stele, iar din gura lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri; aspectul lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea sa. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 16)

  • Cine are urechi să asculte ceea ce Duhul spune Bisericilor! Cel care învinge nu va fi deloc vătămat de moartea cea de-a doua”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 11)

  • Iar îngerului Bisericii din Pérgam scrie-i: aşa spune cel care are sabia cea ascuţită, cu două tăişuri: (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 12)

  • Fiinţa cea dintâi era asemenea unui leu; a doua fiinţă, asemenea unui viţel; a treia fiinţă avea o faţă ca de om, iar a patra fiinţă era asemenea unui vultur care zboară. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 7)

  • Şi am văzut în mâna dreaptă a celui care şedea pe tron o carte scrisă pe o parte şi pe alta, sigilată cu şapte sigilii, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 1)

  • Când a desfăcut cel de-al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua fiinţă spunând: „Vino!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 3)

  • Primul „vai” a trecut, iată că mai vin două „vai”-uri după toate acestea! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 12)

  • El avea în mână o carte mică, deschisă. Şi-a pus piciorul drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ (Apocalipsul sf. apostol Ioan 10, 2)

  • Curtea din afara templului las-o deoparte şi n-o măsura, pentru că a fost dată păgânilor! Ei vor călca în picioare cetatea cea sfântă timp de patruzeci şi două de luni, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 2)


“A prática das bem-aventuranças não requer atos de heroísmo, mas a aceitação simples e humilde das várias provações pelas quais a pessoa passa.” São Padre Pio de Pietrelcina