Found 210 Results for: ascultat
Iar Críspus, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre corinténii care l-au ascultat au crezut şi au fost botezaţi. (Faptele Apostolilor 18, 8)
Aceasta s-a întâmplat timp de doi ani, astfel încât toţi locuitorii din Asia, iudei şi greci, au ascultat cuvântul Domnului. (Faptele Apostolilor 19, 10)
După ce l-au ascultat, îl glorificau pe Dumnezeu, spunând: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut şi sunt zeloşi faţă de Lege! (Faptele Apostolilor 21, 20)
Până la cuvântul acesta l-au ascultat. Dar unii dintre ei au început să strige: „Să piară de pe pământ unul ca acesta, căci nu este vrednic să trăiască!”. (Faptele Apostolilor 22, 22)
După câteva zile, a venit Félix cu soţia lui, Drusíla, care era evreică. L-a chemat pe Paul şi l-a ascultat vorbind despre credinţa în Isus Cristos. (Faptele Apostolilor 24, 24)
De mai mult timp nu mai mâncaseră. Atunci Paul, stând în mijlocul lor, le-a zis: „Bărbaţi, trebuia să mă fi ascultat şi să nu fi plecat din Créta; am fi fost cruţaţi de acest pericol şi de această pagubă. (Faptele Apostolilor 27, 21)
Dar mulţumire să fie [adusă] lui Dumnezeu pentru că eraţi sclavii păcatului, însă aţi ascultat din inimă de regula învăţăturii care v-a fost încredinţat. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 17)
Dar nu toţi au ascultat de evanghelie. De fapt, Isaía spune: „Doamne, cine a crezut vestirii noastre?”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 16)
deoarece, aşa cum voi odinioară nu aţi ascultat de Dumnezeu, iar acum, în urma neascultării lor, aţi aflat îndurare, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 11, 30)
la fel şi ei nu au ascultat acum, ca, prin îndurarea faţă de voi, să afle şi ei îndurare acum. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 11, 31)
căci el spune: „La momentul potrivit te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat: iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!”. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 2)
Dacă l-aţi ascultat pe el şi aţi fost învăţaţi în el, după adevărul care este în Isus, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 4, 21)