Found 159 Results for: descendența lui Avraam

  • ci „Viu este Domnul, care a scos şi a adus descendenţa casei lui Israél din ţara de nord şi din toate ţările unde-i alungase” şi ei se vor întoarce la pământul lor. (Cartea profetului Ieremía 23, 8)

  • de aceea, aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată, îi voi pedepsi pe Şemáia din Nehalám şi descendenţa lui şi nu va fi niciun om care să locuiască în mijlocul acestui popor sau ca să vadă binele pe care îl voi face poporului meu – oracolul Domnului –, pentru că a vorbit de revoltă împotriva Domnului!’› »”. (Cartea profetului Ieremía 29, 32)

  • Dar tu nu te teme, slujitorul meu, Iacób, – oracolul Domnului – şi nu te înspăimânta, Israél, căci, iată, eu te voi salva din [ţara] îndepărtată şi pe descendenţa ta, din ţara captivităţii. Iacób se va întoarce, va fi în pace, va fi liniştit şi nimeni nu-l va mai înspăimânta. (Cartea profetului Ieremía 30, 10)

  • Dacă vor înceta aceste legi dinaintea mea – oracolul Domnului –, şi descendenţa lui Israél va înceta să mai fie un neam înaintea mea în toate zilele. (Cartea profetului Ieremía 31, 36)

  • Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă s-ar putea măsura cerurile de sus şi dacă s-ar putea cerceta temeliile pământului de jos, şi eu voi îndepărta toată descendenţa lui Israél pentru tot ceea ce au făcut – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 31, 37)

  • Aşa cum nu se poate număra oştirea cerului şi nici măsura nisipul mării, aşa voi face să se înmulţească descendenţa lui Davíd, slujitorul meu, şi pe levíţii care mă slujesc”. (Cartea profetului Ieremía 33, 22)

  • atunci voi respinge şi descendenţa lui Iacób şi a lui Davíd, slujitorul meu, încât să nu poată lua din descendenţa lui [fii] care să domnească peste descendenţa lui Abrahám, a lui Isáac şi a lui Iacób, căci îi voi face să se întoarcă din captivitate şi mă voi îndura de ei”. (Cartea profetului Ieremía 33, 26)

  • Îi voi pedepsi pe el, descendenţa lui şi pe toţi slujitorii lui pentru nelegiuirea lor şi voi face să vină asupra lor – asupra locuitorilor din Ierusalím şi asupra fiecărui om din Iúda – tot răul pe care l-am spus împotriva lor, iar ei nu au ascultat”. (Cartea profetului Ieremía 36, 31)

  • În luna a şaptea, Ismaél, fiul lui Netanía, fiul lui Elişamá, din descendenţă regală, a venit cu mai-marii regelui şi cu zece oameni la Ghedalía, fiul lui Ahicám, la Míţpa. Au mâncat pâine împreună acolo, la Míţpa. (Cartea profetului Ieremía 41, 1)

  • Dar tu nu te teme, slujitorul meu Iacób, şi nu te înspăimânta, Israél, căci, iată, eu te voi salva din [ţara] îndepărtată şi descendenţa ta, din ţara captivităţii! Iacób se va întoarce, va fi în pace, va fi liniştit şi nimeni nu-l va mai înspăimânta – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 46, 27)

  • Căci eu însumi îl voi despuia pe Esáu, voi descoperi ascunzătorile lui şi nu se va mai ascunde. Descendenţa lui va fi distrusă, fraţii lui şi vecinii lui nu vor mai fi. (Cartea profetului Ieremía 49, 10)

  • A luat din descendența regală și a încheiat cu el o alianță; l-a făcut să ajungă la un jurământ cu el și i-a luat pe cei puternici ai țării, (Cartea profetului Ezechiél 17, 13)


“Deus é servido apenas quando é servido de acordo com a Sua vontade.” São Padre Pio de Pietrelcina