Found 100 Results for: levíţii

  • Cât despre noi, Domnul este Dumnezeul nostru şi noi nu l-am părăsit. Preoţii din slujba Domnului sunt fii ai lui Áaron, iar levíţii sunt în slujirea lor. (Cartea a doua a Cronicilor 13, 10)

  • Cu ei, pe levíţii Şemáia, Netánia, Zebadía, Asaél, Şemiramót, Ionatán, Adonía, Tobía şi Tob-Adonía ca levíţi, iar pe Elişáma şi Iorám ca preoţi. (Cartea a doua a Cronicilor 17, 8)

  • Iată, Amária, marele preot, va fi peste voi pentru toate problemele legate de Domnul, iar Zebadía, fiul lui Ismaél, căpetenia casei lui Iúda, pentru toate problemele legate de rege; levíţii vor fi scribi înaintea voastră. Fiţi tari şi lucraţi! Domnul va fi cu cel bun”. (Cartea a doua a Cronicilor 19, 11)

  • Leviţii dintre fiii lui Chehát şi dintre fiii lui Córe s-au ridicat să-l laude pe Domnul Dumnezeul lui Israél cu glas tare şi puternic. (Cartea a doua a Cronicilor 20, 19)

  • Nimeni să nu intre în casa Domnului, în afară de preoţii şi levíţii care slujesc: ei să intre, căci sunt sfinţi! Tot poporul să păzească ceea ce este de păzit al Domnului! (Cartea a doua a Cronicilor 23, 6)

  • Leviţii să-l înconjoare pe rege de jur împrejur, fiecare cu instrumentele lui în mână: oricine va intra în templu să fie dat morţii! Ei să fie cu regele când intră şi când iese!”. (Cartea a doua a Cronicilor 23, 7)

  • Leviţii şi întregul Iúda au făcut după cum le poruncise Iehoiáda, preotul. Şi-au luat fiecare oamenii lui, pe cei ce intrau [în zi] de sabát şi pe cei care ieşeau [în zi] de sabát, căci Iehoiáda, preotul, nu dăduse drumul grupelor. (Cartea a doua a Cronicilor 23, 8)

  • I-a adunat pe preoţi şi pe levíţi şi le-a zis: „Ieşiţi în cetăţile lui Iúda şi adunaţi din tot Israélul argint şi aur pentru casa Dumnezeului vostru din an în an; iar voi grăbiţi lucrarea!”. Însă levíţii nu s-au grăbit. (Cartea a doua a Cronicilor 24, 5)

  • Regele l-a chemat pe Iehoiáda, capul, şi i-a zis: „Pentru ce nu ai cerut ca levíţii să aducă din Iúda şi din Ierusalím darea [stabilită] adunării lui Israél de Moise, slujitorul Domnului, pentru cortul mărturiei? (Cartea a doua a Cronicilor 24, 6)

  • Atunci s-au ridicat levíţii: Mahát, fiul lui Amásai, Ioél, fiul lui Azaría, dintre fiii lui Chehát; dintre fiii lui Merári: Chiş, fiul lui Abdí, Azaría, fiul lui Iehaleleél; şi dintre cei ai lui Gherşón: Ióah, fiul lui Zíma, Éden, fiul lui Ióah; (Cartea a doua a Cronicilor 29, 12)

  • Preoţii au intrat înăuntrul casei Domnului ca să o purifice; au scos în curtea casei Domnului toată impuritatea pe care au găsit-o în casa Domnului. Iar levíţii au luat-o ca s-o scoată la torentul Cédron, în afară. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 16)

  • Leviţii au stat cu instrumentele lui Davíd, iar preoţii cu trâmbiţele. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 26)


“Onde há mais sacrifício, há mais generosidade.” São Padre Pio de Pietrelcina