Found 386 Results for: mers

  • să ne sculăm şi să urcăm la Bétel şi voi face un altar lui Dumnezeu, care m-a ascultat în ziua strâmtorării mele şi care a fost cu mine pe drumul pe care am mers!”. (Cartea Genezei 35, 3)

  • Fraţii lui au mers la Síhem ca să pască turma tatălui lor. (Cartea Genezei 37, 12)

  • Omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit, spunând: «Să mergem la Dotán!»”. Iosíf a mers după fraţii săi şi i-a găsit la Dotán. (Cartea Genezei 37, 17)

  • Ea s-a ridicat, a mers și şi-a dat jos vălul şi s-a îmbrăcat cu hainele sale de văduvie. (Cartea Genezei 38, 19)

  • Un om din casa lui Lévi a mers şi şi-a luat [ca soţie] o fiică a lui Lévi. (Cartea Exodului 2, 1)

  • Când Domnul a văzut că el a mers să vadă, Dumnezeu l-a strigat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!”. Iar el a răspuns: „Iată-mă!”. (Cartea Exodului 3, 4)

  • Dar fiii lui Israél au mers pe uscat prin mijlocul mării şi apele le-au fost ca un zid la dreapta şi la stânga lor. (Cartea Exodului 14, 29)

  • Căci caii lui Faraón, carele şi călăreţii lui au intrat în mare şi Domnul a făcut să se întoarcă peste ei apele mării; fiii lui Israél au mers pe uscat prin mijlocul mării. (Cartea Exodului 15, 19)

  • Moise l-a luat pe Israél de la Marea Roşie şi au ieşit în pustiul Şur. Au mers trei zile prin pustiu şi n-au găsit apă. (Cartea Exodului 15, 22)

  • Fiii lui Israél au pornit din pustiul Sínai după ordinea lor de mers. Norul s-a oprit în pustiul Parán. (Cartea Numerilor 10, 12)

  • Au mers de la muntele Domnului cale de trei zile, iar arca alianţei Domnului mergea înaintea lor cale de trei zile ca să caute pentru ei loc de odihnă. (Cartea Numerilor 10, 33)

  • Poporul a mers toată ziua aceea şi toată noaptea şi toată ziua următoare şi a adunat prepeliţe; cel care avea puţin strânsese zece ómeri. Şi le-au întins în jurul taberei. (Cartea Numerilor 11, 32)


“Para mim, Deus está sempre fixo na minha mente e estampado no meu coração.” São Padre Pio de Pietrelcina