Found 517 Results for: moartea primului născut

  • De fapt, unde este un testament, este necesar să fie dovedită moartea celui ce a făcut [testamentul]. (Scrisoarea către Evrei 9, 16)

  • Prin credinţă, Enóh a fost înălţat ca să nu vadă moartea şi nu a fost găsit pentru că Dumnezeu îl înălţase. Înainte de înălţarea lui, el a primit mărturie că era plăcut înaintea lui Dumnezeu. (Scrisoarea către Evrei 11, 5)

  • De aceea, dintr-un singur om, şi acela aproape de moarte, s-au născut urmaşi mulţi cât stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării, care este fără număr. (Scrisoarea către Evrei 11, 12)

  • Prin credinţă, Abrahám l-a adus ca jertfă pe Isáac atunci când a fost pus la încercare; şi era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie promisiunile, (Scrisoarea către Evrei 11, 17)

  • Prin credinţă, Moise, abia născut, a fost ascuns de părinţii lui timp de trei luni, pentru că au văzut cât de frumos era copilul şi nu s-au temut de decretul regelui. (Scrisoarea către Evrei 11, 23)

  • Să nu fie niciun desfrânat sau profanator ca Esáu, care, pentru un [blid] de mâncare, şi-a vândut dreptul de întâi-născut! (Scrisoarea către Evrei 12, 16)

  • apoi pofta, odată încolţită, dă naştere păcatului, iar păcatul, odată săvârşit, provoacă moartea. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 15)

  • Dacă ştiţi că el este drept, atunci ştiţi că oricine face dreptatea este născut din el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 29)

  • Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască, pentru că este născut din Dumnezeu. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 9)

  • Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că iubirea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-l cunoaşte pe Dumnezeu! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 7)

  • Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unul născut, ca să trăim prin el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 9)

  • Oricine crede că Isus este Cristos este născut din Dumnezeu şi oricine îl iubeşte pe cel care a dat naştere îl iubeşte şi pe cel care s-a născut din el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 1)


“A natureza humana também quer a sua parte. Até Maria, Mãe de Jesus, que sabia que por meio de Sua morte a humanidade seria redimida, chorou e sofreu – e como sofreu!” São Padre Pio de Pietrelcina