Found 1030 Results for: primul miracol al lui Isus

  • Întorcându-se şi văzând-o, Isus i-a zis: „Curaj, fiică, credinţa ta te-a mântuit!”. Iar femeia a fost vindecată din ceasul acela. (Evanghelia după sf. Matei 9, 22)

  • Ajungând Isus la casa înaltului funcţionar şi văzând cântăreţii din fluier şi mulţimea zgomotoasă, (Evanghelia după sf. Matei 9, 23)

  • Când a plecat de acolo, au venit după Isus doi orbi, strigând: „Îndură-te de noi, Fiul lui Davíd!”. (Evanghelia după sf. Matei 9, 27)

  • Ajungând în casă, orbii s‑au apropiat de el, iar Isus le-a zis: „Credeţi că pot să fac aceasta?”. I‑au spus: „Da, Doamne!”. (Evanghelia după sf. Matei 9, 28)

  • Şi li s-au deschis ochii, iar Isus le‑a poruncit cu asprime: „Vedeţi să nu afle nimeni!”. (Evanghelia după sf. Matei 9, 30)

  • Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. (Evanghelia după sf. Matei 9, 35)

  • (Mc 6,7-13; Lc 9,1-6; 10,3-11) Isus i-a trimis pe aceştia doisprezece, poruncindu-le: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în cetatea samaritenilor! (Evanghelia după sf. Matei 10, 5)

  • Când Isus a terminat de dat aceste învăţături celor doisprezece discipoli ai săi, a plecat de acolo ca să înveţe şi să predice în cetăţile lor. (Evanghelia după sf. Matei 11, 1)

  • Isus, răspunzând, le-a spus: „Mergeţi şi faceţi-i cunoscut lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: (Evanghelia după sf. Matei 11, 4)

  • După ce au plecat aceştia, Isus a început să le vorbească mulţimilor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie legănată de vânt? (Evanghelia după sf. Matei 11, 7)

  • (Lc 10,21-22) În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici. (Evanghelia după sf. Matei 11, 25)

  • (Mc 2,23-28; Lc 6,1-5) În acel timp, Isus trecea printre lanuri de grâu într-o sâmbătă. Discipolilor săi le era foame şi au început să rupă spice şi să le mănânce. (Evanghelia după sf. Matei 12, 1)


“Agradeça sempre ao Pai eterno por sua infinita misericórdia”. São Padre Pio de Pietrelcina