Found 197 Results for: vis

  • Dumnezeu a venit la Abimélec noaptea în vis şi i-a zis: „Iată, vei muri din pricina femeii pe care ai luat-o, căci este soţia unui bărbat”. (Cartea Genezei 20, 3)

  • Dumnezeu i-a zis în vis: „Ştiu şi eu că ai făcut aceasta cu inimă neprihănită: pentru aceasta te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva mea. De aceea nu te-am lăsat să te atingi de ea. (Cartea Genezei 20, 6)

  • Şi a avut un vis. Iată, o scară sprijinită de pământ, al cărei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe ea, (Cartea Genezei 28, 12)

  • La vremea când oile erau în călduri, eu am ridicat ochii şi am văzut în vis că ţapii şi [berbecii] care se urcau pe capre şi pe oi erau dungaţi, brumării şi bălţaţi. (Cartea Genezei 31, 10)

  • Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: «Iacób!», şi eu am răspuns: «Iată-mă!». (Cartea Genezei 31, 11)

  • Dar Dumnezeu a venit noaptea în vis la Lában, arameul, şi i-a zis: „Fereşte-te, nu cumva să-i vorbeşti lui Iacób nici de bine, nici de rău!”. (Cartea Genezei 31, 24)

  • Iosíf a avut un vis şi l-a făcut cunoscut fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult. (Cartea Genezei 37, 5)

  • El le-a zis: „Ascultaţi visul acesta pe care l-am visat! (Cartea Genezei 37, 6)

  • Fraţii lui i-au zis: „Oare vei fi rege peste noi? Oare vei domni peste noi?”. Şi l-au urât şi mai mult din cauza viselor lui şi a cuvintelor lui. (Cartea Genezei 37, 8)

  • A visat un alt vis şi l-a povestit fraţilor săi. El a zis: „Iată, am mai visat un vis şi, iată, soarele, luna şi unsprezece stele se prosternau înaintea mea!”. (Cartea Genezei 37, 9)

  • L-a povestit tatălui său şi fraţilor săi şi tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce este cu visul acesta pe care l-ai visat? Oare vom merge eu, mama ta şi fraţii tăi să ne prosternăm în faţa ta până la pământ?”. (Cartea Genezei 37, 10)

  • Ei au zis unul către altul: „Iată, vine visătorul acesta!. (Cartea Genezei 37, 19)


“Para consolar uma alma na sua dor, mostre-lhe todo o bem que ela ainda pode fazer.” São Padre Pio de Pietrelcina