Cartea Exodului, 13

Biblia Romano-Catolică

1 Domnul i-a vorbit lui Moise:

2 „Sfinţeşte-mi orice întâi născut care deschide pântecele dintre fiii lui Israél, atât dintre oameni, cât şi dintre animale: acesta este al meu”.

3 Moise a zis poporului: ,,Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta în care aţi ieşit din Egipt, din casa sclaviei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu se mănânce [nimic] dospit!

4 Voi ieşiţi astăzi, în luna Abíb.

5 Când te va duce Domnul în ţara canaaneénilor, a hetéilor, a amoréilor, a hevéilor şi a iebuséilor, [ţară] pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să faci această slujire în luna aceasta!

6 Timp de şapte zile să mănânci ázime; în ziua a şaptea va fi o sărbătoare a Domnului.

7 Să se mănânce ázime în timpul celor şapte zile; să nu se vadă la tine nimic dospit, să nu se vadă la tine nici aluat între toate hotarele tale!

8 Să-i faci cunoscut fiului tău în ziua aceea, zicând: «Aceasta este pentru ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieşit din Egipt»!

9 Să-ţi fie [aceasta] ca un semn pe mâna ta şi ca o aducere aminte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt.

10 Să ţii hotărârea aceasta la timpul stabilit, din an în an!

11 Când te va duce Domnul în ţara canaaneénilor, aşa cum ţi-a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi ţi-o va da,

12 să sfinţeşti pentru Domnul pe tot cel ce deschide pântecele şi pe orice întâi-născut din animalele tale: cei de parte bărbătească vor fi ai Domnului.

13 Şi pe orice întâi născut al măgăriţei îl vei răscumpăra cu un miel; iar dacă nu-l vei răscumpăra, îi vei frânge gâtul. Şi pe orice întâi-născut din om dintre fiii tăi îl vei răscumpăra.

14 Când fiul tău te va întreba mâine: «Ce înseamnă lucrul acesta?», să-i spui, zicând: «Domnul ne-a scos cu braţ puternic din Egipt, din casa sclaviei;

15 şi, pentru că Faraón se încăpăţâna să nu ne lase să plecăm, Domnul i-a ucis pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, de la întâii-născuţi ai oamenilor până la întâii-născuţi ai animalelor. De aceea eu jertfesc Domnului orice întâi-născut de parte bărbătească şi-l răscumpăr pe orice întâi-născut dintre fiii mei».

16 Să fie ca un semn pe mâna ta şi ca o podoabă între ochii tăi! Căci cu braţ puternic ne-a scos Domnul din Egipt”.

17 Când Faraón a lăsat poporul [să plece], Dumnezeu nu l-a condus pe drumul spre ţara filisténilor, deşi era aproape; căci Dumnezeu şi-a zis: „Ca nu cumva poporului, văzând războiul, să-i pară rău şi să se întoarcă în Egipt!”.

18 Dumnezeu a întors poporul pe drumul pustiului, spre Marea Roşie. Fiii lui Israél au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului.

19 Moise a luat cu sine oasele lui Iosíf; căci el îi pusese pe fiii lui Israél să jure, zicând: ,,Dumnezeu vă va vizita; atunci să urcați cu voi oasele mele de aici”.

20 Au plecat din Sucót şi au aşezat tabăra la Etám, la marginea pustiului.

21 Domnul mergea înaintea lor, ziua într-o coloană de nor, ca să-i conducă pe drum, iar noaptea într-o coloană de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua, şi noaptea.

22 Coloana de nor nu se depărta ziua dinaintea poporului, nici coloana de foc noaptea.




Versículos relacionados com Cartea Exodului, 13:

Capitolul 13 din Exod se ocupă de sărbătorirea sărbătorii Pines și de consacrarea primului născut. Moise îi ghidează pe poporul Israel pentru a sărbători sărbătoarea în fiecare an ca o amintire a eliberării Egiptului și, de asemenea, stabilește practica consacrării tuturor primilor oameni și animale către Domnul. În continuare, cinci versete legate de subiectele abordate în Exodul 13:

Numere 18:15: „Fiecare prim -născut din toată carnea pe care o prezintă Domnului, atât oameni, cât și animale, va fi a ta; totuși, vei salva primul născut al omului și primul născut al animalelor necurative, vei salva”. Acest verset tratează consacrarea primului născut către Domnul, tema abordată în Exodul 13.

Exodul 13:7: „Timp de șapte zile, veți mânca pâine fără drojdie și nu va exista pâine de drojdie în toată țara dvs. și nici o drojdie nu va fi văzută în toate granițele voastre”. Acest verset vorbește despre sărbătoarea pâinii Pasm, care este sărbătorită în Exodul 13.

Deuteronom 16:3: „Nu mănânci cu el pâine de drojdie; timp de șapte zile, vei mânca cu el pâine fără drojdie, pâine de suferință, pentru că ai părăsit în grabă țara Egiptului; pentru a putea să -ți amintești, în fiecare zi de Viața ta, ziua în care ai părăsit țara Egiptului ". Acest verset vorbește și despre sărbătoarea Punes, care este menționată în Exodul 13.

Exodul 13:9: „Și acest lucru vă va servi pe calea peste mâna voastră și, prin amintire, în fața ochilor voștri, ca legea Domnului să fie în gura voastră; căci cu o mână puternică, Domnul te -a scos din Egipt. - Acest verset vorbește despre importanța amintirii eliberării Egiptului și a menținerii legii Domnului în minte, o temă importantă abordată în Exodul 13.

Psalmul 78:5-6: „El a stabilit o mărturie în Iacob și a instituit o lege în Israel, pe care lucrurile le-au poruncit părinților noștri să-i învețe copiilor lor; astfel încât noua generație să le cunoască, copii care s-ar naște și Dacă creșteți și spuneți -le copiilor voștri ". Acest verset vorbește despre importanța predării generațiilor viitoare despre istoria eliberării Egiptului și a Legii Domnului, o temă abordată în Exodul 13.





Capítulos: