Fundar 927 Resultados para: celor
Dar ridică-te şi stai pe picioarele tale! Pentru aceasta m-am arătat ţie, ca să te pun deoparte ca slujitor şi martor al celor pe care le-ai văzut şi al celor care ţi se vor face văzute. (Faptele Apostolilor 26, 16)
ci, mai întâi celor din Damásc şi din Ierusalím, apoi în tot ţinutul Iudeii şi păgânilor, le-am vestit convertirea şi întoarcerea la Dumnezeu, [cerându-le] să facă fapte vrednice de această convertire. (Faptele Apostolilor 26, 20)
Dar, primind ajutor de la Dumnezeu, până în ziua de astăzi stau ca martor înaintea celor mici şi a celor mari fără să spun ceva în afara celor pe care le-au spus profeţii şi Moise că se vor împlini, (Faptele Apostolilor 26, 22)
tuturor celor care sunt în Roma, celor iubiţi de Dumnezeu, chemaţi sfinţi, har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 7)
Le sunt dator şi grecilor, şi barbarilor, şi celor înţelepţi, şi celor neştiutori, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 14)
astfel încât, în ceea ce mă priveşte, sunt dornic de a vă vesti evanghelia şi vouă, celor din Roma. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 15)
Noi ştim că judecata lui Dumnezeu asupra celor care săvârşesc aceste lucruri este după adevăr. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 2)
Celor care prin statornicia în a face bine caută gloria, cinstea şi nemurirea, le va da viaţă veşnică, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 7)
iar celor care, din ambiţie şi nesupunere faţă de adevăr, din contra, se supun nelegiuirii, [le va da] mânie şi furie. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 8)
tu, care te crezi călăuza orbilor, lumina celor [aflaţi] în întuneric, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 19)
învăţătorul celor neştiutori, educatorul copiilor, întrucât ai în Lege îndreptarul cunoaşterii şi al adevărului, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 20)
Dar noi ştim că ceea ce spune Legea o spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 19)