Fundar 484 Resultados para: trei

  • Acesta este poporul pe care l-a deportat Nabucodonosór în anul al şaptelea: trei mii douăzeci şi trei; (Cartea profetului Ieremía 52, 28)

  • Eu ți-am fixat pentru anii nelegiuirii lor după numărul zilelor: trei sute nouăzeci de zile. Tu vei purta nelegiuirea casei lui Israél. (Cartea profetului Ezechiél 4, 5)

  • Ia pentru tine grâu, orz, fasole, linte, mei și alac și pune-le într-un vas, fă din ele pâine pentru tine, după numărul zilelor cât vei sta culcat pe o parte: trei sute nouăzeci de zile vei mânca din ele! (Cartea profetului Ezechiél 4, 9)

  • Și dacă ar fi în mijlocul ei acești trei oameni – Nóe, Daniél și Iob – ei, pentru dreptatea lor, și-ar salva sufletele – oracolul Domnului Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 14, 14)

  • Acești trei oameni care ar fi în mijlocul ei, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu-și vor salva fiii și fiicele, ci se vor salva numai ei, iar țara va fi devastată. (Cartea profetului Ezechiél 14, 16)

  • chiar de ar fi în mijlocul ei acești trei oameni, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu i-ar salva pe fii și pe fiice, ci numai ei s-ar salva. (Cartea profetului Ezechiél 14, 18)

  • Camerele de la poartă, spre est, erau trei de o parte și trei de cealaltă parte. Era aceeași măsură pentru toate trei și aceeași măsură pentru ușorii de o parte și de cealaltă. (Cartea profetului Ezechiél 40, 10)

  • Camerele erau trei de o parte și trei de cealaltă; ușorii lor și vestibulele lor aveau măsura porții celei dintâi: era de cincizeci de coți lungimea, iar lățimea era de douăzeci și cinci de coți. (Cartea profetului Ezechiél 40, 21)

  • Apoi m-a dus în vestibulul casei. A măsurat vestibulul: erau cinci coți de o parte și cinci coți de cealaltă parte. Lățimea porții era de trei coți de o parte și trei coți de cealaltă parte. (Cartea profetului Ezechiél 40, 48)

  • Camerele laterale erau câte trei camere, una peste alta: erau nouăzeci. Ele intrau în zidul pe care-l avea casa pentru camerele laterale de jur împrejur ca să fie susținute, dar ele nu erau susținute în zidul casei. (Cartea profetului Ezechiél 41, 6)

  • pragurile, ferestrele cu zăbrele, pilaștrii de jur împrejur, câte trei în fața pragului, erau căptuşite cu lemn de jur împrejur, de la pământ până la ferestre; și ferestrele erau acoperite. (Cartea profetului Ezechiél 41, 16)

  • Altarul din lemn avea trei coți înălțime, iar lungimea lui era de doi coți. Colțurile lui, lungimea lui și pereții lui erau din lemn. Și mi-a zis: „Aceasta este masa care este înaintea Domnului”. (Cartea profetului Ezechiél 41, 22)


“Não se desencoraje se você precisa trabalhar muito para colher pouco. Se você pensasse em quanto uma só alma custou a Jesus, você nunca reclamaria!” São Padre Pio de Pietrelcina