1 Poem. Al lui Asáf. Ia aminte, poporul meu, la legea mea; pleacă-ţi urechea la cuvintele gurii mele!
2 Voi deschide gura mea în parabole, voi descoperi enigmele din vechime;
3 ceea ce am auzit şi am cunoscut, ceea ce ne-au povestit părinţii noştri,
4 nu le vom ţine ascunse de fiii lor; vom vesti generaţiei viitoare laudele Domnului, puterea şi faptele pe care el le-a făcut.
5 A făcut să se ridice o mărturie în Iacób şi a pus o lege în Israél; a poruncit părinţilor noştri să facă cunoscute [acestea] fiilor lor,
6 pentru ca să le cunoască generaţia viitoare, fiii care se vor naşte. Când se vor ridica, ei vor povesti copiilor lor,
7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu şi să păzească poruncile sale.
8 Să nu fie ca părinţii lor: o generaţie neascultătoare şi răzvrătită, o generaţie care avea o inimă nestatornică şi al cărei duh nu i-a fost fidel lui Dumnezeu.
9 Fiii lui Efraím, cei ce întind arcul şi trimit săgeata, au dat înapoi în ziua bătăliei.
10 N-au păzit alianţa lui Dumnezeu şi au refuzat să umble în legea lui.
11 Ei au uitat de lucrările sale, de minunile pe care le arătase lor.
12 În faţa părinţilor lor, a săvârşit minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoán.
13 A despicat marea şi i-a făcut să treacă prin ea şi a ridicat apele ca un dig.
14 I-a călăuzit din nor în timpul zilei şi noaptea întreagă cu lumina focului.
15 A despicat stânci în pustiu şi le-a dat să bea ca din abisul cel mare.
16 A făcut să iasă izvoare din stâncă şi apa să curgă în torente.
17 Dar ei au continuat să păcătuiască împotriva lui, să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustiu.
18 L-au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerându-i mâncare după sufletul lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masă în pustiu?”.
20 Iată, a lovit stânca şi au ţâşnit ape şi s-au revărsat şuvoaie. „Dar oare pâine e în stare să ne dea sau să procure carne poporului său?”.
21 Atunci a auzit Domnul şi s-a mâniat, s-a aprins foc împotriva lui Iacób şi mânia lui s-a ridicat asupra lui Israél,
22 căci nu au fost fideli faţă de Dumnezeu şi nu s-au încrezut în mântuirea lui.
23 Totuşi, el a poruncit norilor de sus şi a deschis porţile cerului:
24 a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare, le-a dat lor pâine din ceruri.
25 Omul a mâncat pâinea îngerilor; le-a trimis hrană ca să se sature.
26 A stârnit în văzduh vântul de la răsărit şi a dezlănţuit cu puterea lui vântul de la miazăzi.
27 A făcut să plouă peste ei carne ca pulberea şi păsări înaripate cât nisipul mărilor,
28 le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul corturilor lor.
29 Ei au mâncat şi s-au săturat bine, el le-a adus ceea ce au poftit.
30 Încă nu-şi potoliseră pofta şi mâncarea era încă în gura lor,
31 când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat împotriva lor şi i-a ucis pe cei mai puternici dintre ei şi i-a doborât pe cei aleşi ai lui Israél.
32 Cu toate acestea, au păcătuit iarăşi, n-au crezut în faptele lui minunate.
33 De aceea, a spulberat într-o suflare zilele lor şi anii lor degrabă.
34 Când Dumnezeu lovea de moarte, ei îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre el.
35 Îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor şi că Dumnezeu, Cel Preaînalt, este răscumpărătorul lor.
36 Dar îl înşelau cu gura şi-l minţeau cu limba.
37 Inima lor nu era sinceră faţă de el şi nu erau fideli faţă de alianţa sa.
38 Dar el, fiind îndurător, le ierta vinovăţia şi nu-i distrugea, de multe ori şi-a potolit mânia şi nu a dat drumul furiei sale în întregime.
39 Îşi amintea că ei sunt oameni, o suflare ce trece şi nu se mai întoarce.
40 De câte ori s-au răzvrătit ei în deşert şi l-au supărat în pământ pustiu!
41 S-au întors şi iarăşi l-au ispitit pe Dumnezeu şi pe Cel Sfânt al lui Israél l-au supărat.
42 Nu-şi mai aminteau de braţul lui, de ziua când i-a răscumpărat [din mâna] asupritorului;
43 de semnele pe care el le făcuse în Egipt şi de minunile lui din câmpia Ţoán:
44 a prefăcut în sânge râurile şi pâraiele lor, încât să nu mai bea;
45 a trimis la ei roiuri de muşte care îi devorau şi broaşte care-i ruinau;
46 a dat roadele omizilor şi rodul muncii lor, lăcustelor;
47 a nimicit cu grindină viile lor şi cu îngheţ, smochinii lor;
48 a dat pradă grindinei animalele lor şi turmele lor, trăsnetelor.
49 A dezlănţuit asupra lor focul mâniei sale, furia, indignarea şi strâmtorarea, trimiţând îngeri nimicitori.
50 A dat drumul mâniei sale, n-a cruţat de moarte sufletele lor, ci i-a dat pradă ciumei.
51 A lovit pe toţi întâii-născuţi în Egipt, primiţia tăriei lor în corturile lui Ham.
52 A scos poporul său ca pe nişte oi şi i-a călăuzit ca pe o turmă prin pustiu.
53 I-a dus în siguranţă şi ei nu s-au temut, iar pe duşmanii lor i-a acoperit marea.
54 I-a făcut să ajungă în hotarul său cel sfânt, la muntele pe care l-a câştigat cu dreapta lui.
55 A alungat dinaintea lor neamuri, le-a împărţit cu funia moştenirea; a pus să locuiască în corturile lor triburile lui Israél.
56 Dar ei îl ispiteau şi se răzvrăteau împotriva Dumnezeului celui Preaînalt şi n-au păzit mărturiile;
57 s-au îndepărtat de el şi l-au trădat ca şi părinţii lor, s-au întors [într-o parte], ca un arc [ce alunecă din mână].
58 L-au indignat prin [cultul] înălţimilor, cu idolii lor i-au [aprins] gelozia.
59 A auzit Dumnezeu şi s-a înfuriat şi l-a respins cu asprime pe Israél.
60 A părăsit lăcaşul său din Şílo, cortul în care locuia printre oameni.
61 A lăsat puterea lui în robie şi măreţia lui în mâinile asupritorului.
62 A dat poporul său pradă sabiei şi s-a înfuriat pe moştenirea lui.
63 Pe tinerii lui i-a devorat focul, iar fecioarele lui nu au avut cântare de nuntă.
64 Preoţii lui au căzut sub sabie, iar văduvele lui n-au cântat de jale.
65 Apoi, Domnul s-a trezit ca din somn, ca un viteaz ameţit de vin.
66 Şi i-a lovit pe asupritorii săi din urmă, dându-le ocară veşnică.
67 A respins cortul lui Iosíf şi nu a ales tribul lui Efraím,
68 ci a ales tribul lui Iúda, muntele Sión, pe care îl iubeşte.
69 Şi-a zidit sanctuarul său ca înălţimile, ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.
70 L-a ales pe Davíd, slujitorul său, şi l-a luat de la turmele de oi.
71 L-a luat din urma oilor ce alăptau, ca să păstorească pe Iacób, poporul său, şi pe Israél, moştenirea sa;
72 şi i-a păstorit cu o inimă fără prihană şi i-a călăuzit cu mâini pricepute.
Versículos relacionados com Cartea Psalmilor, 78:
Psalmul 78 este o poezie care vorbește despre importanța predării generațiilor viitoare despre minunile lui Dumnezeu și despre poruncile Sale. Autorul Psalmului folosește povestea Israelului pentru a arăta că Dumnezeu a fost credincios de -a lungul anilor, dar de multe ori oamenii săi uită binecuvântările sale și se revoltă împotriva lui. Apoi, există cinci versete selectate pentru a se apropia de temele capitolului, dar excluzând versetele Psalmului 78:
Deuteronom 6:6-7: „Și aceste cuvinte pe care le poruncesc astăzi vor fi în inima ta; și te vei chema copiilor tăi și vei vorbi despre ei la casa ta și te plimbi pe parcurs și te culegi Și ridicându -te ". Acest verset subliniază importanța învățării Cuvântului lui Dumnezeu către generațiile viitoare, nu numai prin instrucțiuni verbale, ci și prin exemplu.
Judecători 2:10: „După ce toată generația a fost adunată părinților săi, a fost ridicată o altă generație care nu -l cunoștea pe Domnul, nici lucrările pe care le -a făcut pentru Israel”. Acest verset arată eșecul oamenilor din Israel de a transmite credința și cunoașterea lui Dumnezeu generațiilor următoare, ceea ce a dus la rebeliunea sa.
2 Cronici 34:31: „Atunci regele s -a așezat în picioare în locul lui și a făcut legământul în fața Domnului, să meargă după Domnul și să -și păstreze poruncile, mărturiile și statutele Sale, pentru toată inima voastră, și tot sufletul tău, împlinind cuvintele legământului care au fost scrise în acea carte. " Acest verset evidențiază importanța ascultării față de poruncile lui Dumnezeu, care trebuie scrise în inimile noastre și urmate de sinceritate.
Proverbe 22:6: „Instruiește băiatul pe drumul pe care ar trebui să -l meargă și chiar și când va îmbătrâni, nu se va abate de la el”. Acest verset arată importanța învățării copiilor mai devreme asupra Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât să poată crește în cunoaștere și credință.
2 Timotei 2:2: „Și ce dintre mine, printre mulți martori, auziți, aveți încredere în el pentru oameni credincioși, care sunt potriviți să îi învețe și pe ceilalți”. Acest verset evidențiază importanța învățării Cuvântului lui Dumnezeu către alți oameni, nu doar pentru transmiterea cunoașterii, ci pentru a -i ajuta să crească în credință și relație cu Dumnezeu.
Chapitres: