Faptele Apostolilor, 8

Biblia Romano-Catolică

1 Şi Saul era de acord cu uciderea lui. În ziua aceea, a început o mare persecuţie împotriva Bisericii din Ierusalím şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi ale Samaríei.

2 Nişte oameni evlavioşi l-au înmormântat pe Ştéfan şi l-au jelit mult.

3 Iar Saul pustia Biserica, intrând prin case, târând bărbaţi şi femei şi aruncându-i în închisoare. Misiunea lui Fílip în Samaría

4 Aşadar, cei care se împrăştiaseră treceau din loc în loc vestind cuvântul.

5 Fílip, coborând în cetatea Samaríei, a început să li-l predice pe Cristos.

6 Mulţimile ascultau cu atenţie într-un cuget cele spuse de Fílip, auzind şi văzând semnele pe care le făcea,

7 căci din mulţi care erau posedaţi ieşeau duhurile necurate strigând cu glas puternic, iar mulţi paralizaţi şi şchiopi erau vindecaţi,

8 astfel încât o mare bucurie a cuprins cetatea aceea. Vrăjitorul Símon

9 Dar era deja de mult în cetate un om cu numele Símon, care făcea magie şi fermeca poporul Samaríei spunând despre sine că este un [om] însemnat.

10 Toţi, de la cel mai mic la cel mai mare, îl ascultau cu atenţie, spunând: „Aceasta este puterea lui Dumnezeu, cea numită «Mare»”.

11 Îl ascultau cu atenţie, pentru că mult timp i-a uluit cu magia lui.

12 Dar când l-au crezut pe Fílip, care predica vestea cea bună despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Isus Cristos, bărbaţi şi femei se botezau.

13 Chiar şi Símon a crezut şi, după ce a fost botezat, se ţinea de Fílip şi era uimit văzând semnele şi minunile mari care se făceau.

14 Apostolii care erau în Ierusalím, auzind că Samaría a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan,

15 care au coborât acolo şi s-au rugat pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt.

16 Căci nu se coborâse încă peste niciunul dintre ei, ci au fost botezaţi numai în numele Domnului Isus.

17 Atunci şi-au pus mâinile peste ei şi l-au primit pe Duhul Sfânt.

18 Dar când a văzut Símon că prin impunerea mâinilor apostolilor este dat Duhul, le-a oferit bani,

19 spunând: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca peste oricine îmi pun mâinile, să-l primească pe Duhul Sfânt!”.

20 Dar Petru i-a spus: „Să piară banii tăi împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu se poate cumpăra cu bani!

21 Tu nu ai nici parte, nici drept la lucrul acesta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.

22 Aşadar, converteşte-te de la această răutate şi roagă-te Domnului ca să ţi se ierte, de e cu putinţă, intenţia inimii tale!

23 Căci văd că eşti plin de fiere amară şi [prins] în laţul nelegiuirii”.

24 Símon i-a răspuns: „Rugaţi-vă voi pentru mine la Domnul ca să nu mi se întâmple nimic din ceea ce aţi spus!”.

25 Atunci ei, după ce au dat mărturie şi au predicat cuvântul Domnului, întorcându-se la Ierusalím, vesteau evanghelia în multe sate ale samaritenilor. Fílip botează pe trezorierul curţii etiopiéne

26 Un înger al Domnului i-a vorbit lui Fílip, spunând: „Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalím la Gáza, care este pustiu!”.

27 Iar el, ridicându-se, s-a dus. Şi iată că un bărbat etiopián, eunuc, demnitar al reginei Candáce a etiopiénilor, care era mai mare peste întregul ei tezaur, fusese la Ierusalím ca să se prosterne.

28 Se întorcea acum aşezat în carul său şi citea din Profetul Isaía.

29 Duhul i-a spus lui Fílip: „Du-te şi apropie-te de carul acela”.

30 Atunci Fílip a alergat şi l-a auzit [pe eunuc] citind din Profetul Isaía. El l-a întrebat: „Înţelegi ce citeşti?”.

31 El i-a răspuns: „Cum aş putea, dacă nimeni nu mă îndrumă?”. Şi l-a rugat pe Fílip să urce şi să se aşeze lângă el.

32 Fragmentul din Scriptură pe care îl citea era acesta: „Ca o oaie a fost dus la înjunghiere şi ca un miel fără glas înaintea celui care îl tunde, aşa nu şi-a deschis gura.

33 Pentru umilinţa lui, judecata i-a fost anulată; cine ar putea număra descendenţa lui? Căci viaţa lui a fost luată de pe pământ”.

34 Eunucul i-a răspuns lui Fílip şi i-a zis: „Te rog, despre cine vorbeşte profetul aici: despre el însuşi sau despre un altul?”.

35 Atunci, deschizându-şi gura, Fílip a început de la Scriptura aceasta să-i anunţe vestea cea bună despre Isus.

36 Şi în timp ce mergeau, au ajuns la o apă, iar eunucul a zis: „Iată, apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?”.

37 a Câteva manuscrise introduc v. 37: „Atunci Fílip i-a spus: «Dacă crezi din toată inima, vei fi mântuit». Iar el a răspuns: «Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu»”. Nu apare în manuscrisele vechi până în sec. al VI-lea d.C.

38 A poruncit să stea carul, au coborât amândoi în apă, şi Fílip, şi eunucul, şi [Fílip] l-a botezat.

39 Dar când au ieşit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Fílip şi eunucul nu l-a mai văzut, dar şi-a urmat drumul bucurându-se.

40 Iar Fílip, dintr-odată, s-a aflat la Azót şi cutreiera toate cetăţile predicând evanghelia, până când a ajuns la Cezaréea.




Versículos relacionados com Faptele Apostolilor, 8:

În Fapte ale Apostolilor 8, Ministerul lui Filip este povestit, unul dintre cei șapte diaconi aleși de Biserica din Ierusalim. El a predicat și a făcut minuni în orașul Samaria, ceea ce a determinat mulți oameni să devină creștinism, inclusiv un vrăjitor pe nume Simon. Ulterior, Philip găsește un etiopian și îl duce la botez după ce i -a explicat scripturile.

Isaia 53:7-8: "El a fost copleșit și afectat, dar nu a deschis gura; ca un miel a fost dus la abator și pe măsură ce oile se schimbă înaintea adăposturilor sale, așa că nu a deschis gura. De la judecată a fost luat și cine va spune timpul vieții sale? Căci a fost tăiat din țara celor vii; prin transgresiunea poporului meu a fost lovit. " Acest verset descrie supunerea lui Isus la voia lui Dumnezeu, chiar dacă înseamnă suferință și moare.

Fapte ale Apostolilor 8:4: „Cei care au fost dispersați au plecat peste tot predicând cuvântul”. După moartea lui Ștefan, creștinii au fost împrăștiați în Iudeea și Samaria, dar asta nu i -a împiedicat să continue să predice Evanghelia.

Fapte ale Apostolilor 8:12: „Dar când au crezut în Filip, care le -a predicat despre Împărăția lui Dumnezeu și numele lui Isus Hristos, au fost botezați, atât bărbați, cât și femei”. Acest verset arată cum slujirea lui Filip a avut succes în a conduce oamenii să creadă în Isus și să fie botezat în numele său.

Fapte ale Apostolilor 8:20-21: „Dar Petru a spus: Banii tăi să fie cu tine pentru pierdere, pentru că ai avut grijă ca darul lui Dumnezeu să fie atins pentru bani. Nu faci parte din acest cuvânt, pentru că inima ta este nu direct în fața lui Dumnezeu ". Simon, vrăjitorul, a încercat să cumpere puterea lui Dumnezeu cu bani, dar Petru l -a mustrat și a spus că inima lui nu este corectă înaintea lui Dumnezeu.

Fapte ale Apostolilor 8:39-40: „Și când au ieșit din apă, spiritul Domnului l-a smuls pe Filip și nu l-a mai văzut eunucul; și, cu bucurie, și-a continuat drumul. Dar Filip s-a regăsit În azot și, trecând, a anunțat Evanghelia în toate orașele până când a venit la Cezareea. " Acest verset arată cum ministerul lui Filip nu s -a limitat la Samaria și să -l întâlnească pe etiopian, dar a continuat să predice Evanghelia în toate orașele în care a mers.





Chapitres: