Trouvé 104 Résultats pour: Ştii
dar dacă întârzii, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, coloana şi temelia adevărului! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 3, 15)
Ştii că toţi cei din Asia ne-au părăsit, printre care şi Figél şi Hermogéne. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 1, 15)
Domnul să-i dea să afle îndurare la Dumnezeu în ziua aceea şi tu ştii bine cât de mult a slujit la Éfes! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 1, 18)
Dar să ştii acestea: în zilele de pe urmă vor fi vremuri grele, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 1)
Dar vrei să ştii, om fără de minte, că credinţa fără fapte este zadarnică? (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 20)
Despre Demétrios, toţi, chiar şi adevărul însuşi, au dat mărturie. Şi noi dăm mărturie şi tu ştii că mărturia noastră este adevărată. (Scrisoarea a treia a sf. apostol Ioan 1, 12)
Pentru că spui: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu am nevoie de nimic”, dar nu ştii că tu eşti mizerabil, vrednic de milă, sărac, orb şi gol. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 17)
I-am zis: „Domnul meu, tu ştii”. Iar el mi-a spus: „Aceştia sunt cei care vin din strâmtorarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 7, 14)