Trouvé 49 Résultats pour: Biserica timpurie
Cel care vorbeşte într-o limbă, se edifică pe sine însuşi, însă cel care profeţeşte edifică Biserica. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 14, 4)
dar în Biserică vreau să spun cinci cuvinte cu mintea mea ca să-i învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte în limbi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 14, 19)
Aşadar, dacă s-ar aduna întreaga Biserică într-un loc şi toţi ar vorbi în limbi, şi dacă ar intra nişte oameni simpli sau fără credinţă, n-ar spune că sunteţi nebuni? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 14, 23)
Dacă nu este acolo un interpret, să tacă în Biserică şi să-şi vorbească sieşi şi lui Dumnezeu! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 14, 28)
căci eu sunt ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 15, 9)
Paul, apostol al lui Cristos Isus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotéi, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corínt şi către toţi sfinţii care sunt în întreaga Aháia: (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 1)
Aţi auzit, desigur, de purtarea mea când eram în iudaism; cum persecutam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi încercam s-o distrug. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 13)
Toate le-a pus sub picioarele lui, iar pe el l-a stabilit cap peste Biserica întreagă, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 22)
pentru ca să fie făcută cunoscută acum principatelor şi puterilor cereşti, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 10)
lui să-i fie glorie în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile din vecii vecilor! Amin! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 21)
Şi cum Biserica se supune lui Cristos, tot aşa şi femeile [să fie supuse] bărbaţilor lor în toate! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 5, 24)
Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 5, 25)