Trouvé 33 Résultats pour: Carei
Şi a avut un vis. Iată, o scară sprijinită de pământ, al cărei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe ea, (Cartea Genezei 28, 12)
Dar orice jertfă pentru păcat din al cărei sânge s-a adus în cortul întâlnirii spre a se face ispăşire în sanctuar, să nu se mănânce, ci să fie arsă în foc!». (Cartea Leviticului 6, 23)
Femeia care are o scurgere de sânge timp de mai multe zile, afară de timpul ciclului ei sau a cărei scurgere ţine mai mult decât [durează] ciclul ei, este impură tot timpul scurgerii ei ca în zilele ciclului ei: ea este impură. (Cartea Leviticului 15, 25)
ţară unde vei mânca pâinea fără sărăcie, unde nu vei duce lipsă de nimic; ţară ale cărei pietre sunt de fier şi din ai cărei munţi vei scoate bronz. (Cartea Deuteronómului 8, 9)
Iósue, fiul lui Nun, a trimis în ascuns din Sitím doi oameni ca spioni, zicându-le: „Mergeţi, vedeţi ţara şi Ierihónul!”. Au plecat şi au ajuns la casa unei prostituate al cărei nume era Raháb şi au dormit acolo. (Cartea lui Iósue 2, 1)
Avea pe cap un coif de bronz şi era îmbrăcat cu o platoşă în solzi a cărei greutate era de cinci mii de sícli de bronz. (Cartea întâi a lui Samuél 17, 5)
Saul a avut o concubină al cărei nume era Riţpá, fiica lui Aiá. [Iş-Bóşet] i-a zis lui Abnér: „De ce ai intrat la concubina tatălui meu?”. (Cartea a doua a lui Samuél 3, 7)
Au luat coroana de pe capul regelui lor, a cărei greutate era de un talánt de aur şi avea pietre preţioase, şi au pus-o pe capul lui Davíd. Prada pe care au luat-o din cetate a fost foarte mare. (Cartea a doua a lui Samuél 12, 30)
A mai fost o luptă la Gob împotriva filisténilor. Elhanán, fiul lui Iaaré-Oreghím din Betleém l-a omorât pe Goliát din Gat, care avea o lance a cărei coadă era ca sulul unui ţesător. (Cartea a doua a lui Samuél 21, 19)
Atunci femeia al cărei copil era viu a simţit că i se rupe inima pentru copil şi i-a zis împăratului: „Te rog, domnul meu, dă-i-l ei pe copilul cel viu, dar nu-l omorâţi!”. Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău, ci să-l împartă!”. (Cartea întâi a Regilor 3, 26)
Elizéu i-a zis femeii pe al cărei fiu l-a readus la viaţă: „Ridică-te şi mergi să locuieşti ca străină unde vei putea, căci Domnul a hotărât o foamete şi ea va veni şi în ţară timp de şapte ani!”. (Cartea a doua a Regilor 8, 1)
Când el îi povestea regelui cum readusese la viaţă un mort, iată, femeia pe al cărei fiu îl readusese la viaţă i-a cerut regelui casa şi ogorul ei. Şi a zis Gheházi: „Stăpâne al meu, rege, aceasta este femeia pe al cărei fiu Elizéu l-a readus la viaţă!”. (Cartea a doua a Regilor 8, 5)