Trouvé 3291 Résultats pour: Cuvântul lui Dumnezeu

  • Să-ţi dea binecuvântarea lui Abrahám ţie şi descendenţei tale cu tine, ca să moşteneşti ţara în care locuieşti ca străin, [ţară] pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Abrahám!”. (Cartea Genezei 28, 4)

  • Şi a avut un vis. Iată, o scară sprijinită de pământ, al cărei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe ea, (Cartea Genezei 28, 12)

  • S-a speriat şi a zis: „Cât de înfricoşător este locul acesta! El nu-i altceva decât casa lui Dumnezeu; aceasta este poarta cerului!”. (Cartea Genezei 28, 17)

  • Iacób a făcut un vot: „Dacă Dumnezeu va fi cu mine şi mă va ocroti pe drumul acesta pe care eu merg, dacă îmi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac (Cartea Genezei 28, 20)

  • Iar această piatră pe care am pus-o ca stelă [de aducere aminte] va fi casa lui Dumnezeu şi, din tot ce îmi va da, îi voi oferi a zecea parte”. (Cartea Genezei 28, 22)

  • Iacób s-a mâniat pe Rahéla şi a zis: „Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care a împiedicat [sânul] tău să rodească?”. (Cartea Genezei 30, 2)

  • Rahéla a zis: „Mi-a făcut Dumnezeu dreptate şi mi-a auzit glasul şi mi-a dăruit un fiu”. De aceea, i-a pus numele Dan. (Cartea Genezei 30, 6)

  • Rahéla a zis: „Am luptat luptele lui Dumnezeu împotriva surorii mele şi am biruit”. Şi i-a pus numele Neftáli. (Cartea Genezei 30, 8)

  • Dumnezeu a ascultat-o pe Léa. Ea a zămislit şi i-a născut lui Iacób al cincilea fiu. (Cartea Genezei 30, 17)

  • Léa a zis: „Mie mi-a dat răsplată Dumnezeu, pentru că i-am dat-o pe servitoarea mea soţului meu”. Şi i-a pus numele Isahár. (Cartea Genezei 30, 18)

  • Léa a zis: „Dumnezeu mi-a dăruit un dar bun! De data aceasta, soţul meu mă va onora, căci i-am născut şase fii”. Şi i-a pus numele Zabulón. (Cartea Genezei 30, 20)

  • Dumnezeu şi-a adus aminte de Rahéla; a ascultat-o Dumnezeu şi i-a deschis sânul. (Cartea Genezei 30, 22)


“Como é belo esperar!” São Padre Pio de Pietrelcina