Trouvé 36 Résultats pour: Făptura

  • Căci Domnul judecă cu foc şi cu sabie orice făptură şi se vor înmulţi cei străpunşi de Domnul. (Cartea profetului Isaía 66, 16)

  • Şi de la lună nouă până la lună nouă, de la sabát până la sabát, orice făptură va veni să se prosterneze înaintea mea, spune Domnul. (Cartea profetului Isaía 66, 23)

  • Vor ieşi şi vor vedea cadavrele oamenilor care s-au răzvrătit împotriva mea; căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge. Şi vor fi dezgust pentru orice făptură. (Cartea profetului Isaía 66, 24)

  • Tu cauţi lucruri mari? Nu căuta, căci, iată, eu fac să vină răul peste toată făptura – oracolul Domnului –, dar ţie îţi dau sufletul ca pe o pradă în toate locurile unde vei merge› »”. (Cartea profetului Ieremía 45, 5)

  • Va vedea orice făptură că eu, Domnul, am aprins-o și nu se va stinge»”. (Cartea profetului Ezechiél 21, 4)

  • Va recunoaște orice făptură că eu, Domnul, mi-am scos sabia din teacă și ea nu se va mai întoarce». (Cartea profetului Ezechiél 21, 10)

  • Frunzele lui erau frumoase şi roadele sale erau multe; în el era hrană pentru toţi. Sub el aveau umbră animalele câmpului şi păsările cerului locuiau în ramurile sale: orice făptură se hrănea din el. (Cartea profetului Daniél 4, 9)

  • După aceea, voi revărsa Duhul meu peste orice făptură: vor profeți fiii voștri și fiicele voastre, bătrânii voștri vor avea vise și tinerii voștri vor avea viziuni. (Cartea profetului Ioél 3, 1)

  • Să tacă orice făptură înaintea Domnului, pentru că el s-a ridicat din locuința sa cea sfântă”. (Cartea profetului Zaharía 2, 17)

  • (Mt 28,16-20; Lc 24,47-48; Fap 1,4-11) Apoi le-a spus: „Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura! (Evanghelia după sf. Marcu 16, 15)

  • şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu”. (Evanghelia după sf. Luca 3, 6)

  • ca să facă judecata împotriva tuturor şi să condamne orice făptură pentru toate faptele nelegiuirii lor pe care le-au făcut şi pentru toate [cuvintele] grele pe care ei, păcătoşii nelegiuiţi, le-au spus împotriva lui”. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 15)


“A divina bondade não só não rejeita as almas arrependidas, como também vai em busca das almas teimosas”. São Padre Pio de Pietrelcina