Trouvé 1618 Résultats pour: Fiul

  • Şi Iosíf, numit de către apostoli Bárnaba, care, tradus, înseamnă „Fiul Mângâierii”, un levit de loc din Cípru, (Faptele Apostolilor 4, 36)

  • Dar când a fost abandonat, l-a luat la ea fiica Faraónului şi l-a crescut ca pe fiul ei. (Faptele Apostolilor 7, 21)

  • şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!”. (Faptele Apostolilor 7, 56)

  • a Câteva manuscrise introduc v. 37: „Atunci Fílip i-a spus: «Dacă crezi din toată inima, vei fi mântuit». Iar el a răspuns: «Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu»”. Nu apare în manuscrisele vechi până în sec. al VI-lea d.C. (Faptele Apostolilor 8, 37)

  • Şi îndată a început să predice în sinagogi despre Isus, că el este Fiul lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 9, 20)

  • Apoi i-au cerut un rege, iar [Dumnezeu] le-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, bărbat din tribul lui Beniamín, timp de patruzeci de ani. (Faptele Apostolilor 13, 21)

  • După ce l-a înlăturat pe acesta, l-a ridicat pentru ei ca rege pe Davíd, despre care a dat mărturie, spunând: «L-am aflat pe Davíd, fiul lui Iése, un om după inima mea, care va împlini toată voinţa mea». (Faptele Apostolilor 13, 22)

  • pe care Dumnezeu a împlinit-o pentru copiii lor, pentru noi, înviindu-l pe Isus, aşa cum este scris în psalmul al doilea: «Fiul meu eşti tu, eu astăzi te-am născut». (Faptele Apostolilor 13, 33)

  • Apoi a ajuns la Dérbe şi la Lístra. Şi era acolo un discipol al cărui nume era Timotéi, fiul unei evreice credincioase; tatăl lui era grec. (Faptele Apostolilor 16, 1)

  • L-au însoţit: Sopatros, [fiul] lui Piros din Beréea, Aristárh şi Secúndus din Tesaloníc, Gáius din Dérbe şi Timotéi, Tihíc şi Trófim din Asia. (Faptele Apostolilor 20, 4)

  • Auzind de complot, fiul surorii lui Paul s-a dus şi a intrat în fortăreaţă ca să-l anunţe pe Paul. (Faptele Apostolilor 23, 16)

  • despre Fiul său născut după trup din descendenţa lui Davíd, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 3)


“Nossa Senhora recebeu pela inefável bondade de Jesus a força de suportar até o fim as provações do seu amor. Que você também possa encontrar a força de perseverar com o Senhor até o Calvário!” São Padre Pio de Pietrelcina