Trouvé 90 Résultats pour: Jertfele

  • şi a-l iubi pe el din toată inima, din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele”. (Evanghelia după sf. Marcu 12, 33)

  • Aceasta este o parabolă pentru timpul de faţă, după care darurile şi jertfele care se aduc nu pot desăvârşi conştiinţa celui care aduce cult. (Scrisoarea către Evrei 9, 9)

  • De fapt, Legea, care are o umbră a bunurilor viitoare, şi nu icoana realităţilor – prin jertfele aduse neîncetat în fiecare an –, nu poate nicidecum să-i desăvârşească pe cei care se apropie. (Scrisoarea către Evrei 10, 1)

  • Altfel nu ar înceta oare jertfele aduse, dacă cei care aduc cult, curăţaţi o dată pentru totdeauna, nu ar mai avea conştiinţa păcatelor? (Scrisoarea către Evrei 10, 2)

  • Nu ţi-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. (Scrisoarea către Evrei 10, 6)

  • După ce a spus mai întâi: „Tu n-ai voit şi nici nu ţi-au plăcut jertfele şi ofrandele, arderile de tot şi jertfele pentru păcat – acestea sunt totuşi oferite conform Legii – (Scrisoarea către Evrei 10, 8)


“Pode-se manter a paz de espírito mesmo no meio das tempestades da vida”. São Padre Pio de Pietrelcina