Trouvé 258 Résultats pour: Putea
chiar dacă eu aş putea să-mi pun încrederea şi în trup. Dacă un altul crede că-şi poate pune încrederea în trup, cu atât mai mult eu, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 3, 4)
De fapt, ce mulţumire i-am putea aduce lui Dumnezeu în privinţa voastră pentru toată bucuria cu care ne bucurăm datorită vouă înaintea Dumnezeului nostru? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 9)
singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de nepătruns, pe care niciun om nu l-a văzut şi nici nu va putea să-l vadă, căruia să-i fie cinste şi putere veşnică! Amin! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 6, 16)
De fapt, când Dumnezeu i-a dat promisiunea lui Abrahám, pentru că nu putea să jure pe cineva mai mare, s-a jurat pe sine, (Scrisoarea către Evrei 6, 13)
Dar nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, nu putea să deschidă cartea şi să se uite în ea. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 3)
După acestea, am văzut şi, iată, o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau [în picioare] în faţa tronului şi în faţa Mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 7, 9)