Trouvé 91 Résultats pour: lumii
După ce au plecat fraţii săi la sărbătoare, a urcat şi el, însă nu în [văzul] lumii, ci pe ascuns. (Evanghelia după sf. Ioan 7, 10)
Isus le-a vorbit din nou: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. (Evanghelia după sf. Ioan 8, 12)
Am multe de spus şi de judecat cu privire la voi, însă cel care m-a trimis este adevărat, iar eu spun lumii ceea ce am auzit de la el”. (Evanghelia după sf. Ioan 8, 26)
Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii”. (Evanghelia după sf. Ioan 9, 5)
Iúda, nu Iscarióteanul, i-a zis: „Doamne, cum se face că ai să ni te revelezi nouă, şi nu lumii?”. (Evanghelia după sf. Ioan 14, 22)
Nu voi mai vorbi mult cu voi, pentru că vine conducătorul lumii, dar nu are nicio putere asupra mea. (Evanghelia după sf. Ioan 14, 30)
Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii. (Evanghelia după sf. Ioan 17, 24)
Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii. N-am vorbit nimic pe ascuns. (Evanghelia după sf. Ioan 18, 20)
De fapt, [realitatea] sa invizibilă sau puterea sa veşnică şi dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creaţia lumii în făpturile lui, aşa încât ei nu se pot scuza. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 20)
Căci promisiunea că va deveni moştenitorul lumii i-a fost făcută lui Abrahám şi descendenţei lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credinţă. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 13)
Dar eu zic: poate că nu au auzit? Dimpotrivă: „Glasul lor a străbătut tot pământul şi cuvintele lor [au ajuns] până la marginile lumii”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 18)
Căci dacă îndepărtarea lor a dus la împăcarea lumii, ce va fi reprimirea lor dacă nu o înviere din morţi? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 11, 15)