Trouvé 42 Résultats pour: mâinii

  • căci el a zis: „Prin puterea mâinii mele am făcut-o şi prin înţelepciunea mea – pentru că sunt priceput – am mutat hotarele popoarelor, le-am prădat depozitele şi, ca un viteaz, i-am dat jos pe cei care şedeau [pe tronuri]; (Cartea profetului Isaía 10, 13)

  • În ziua aceea, Egiptul va fi ca femeile: va tremura şi se va teme în faţa mişcării mâinii Domnului Sabaót când o va mişca asupra lui. (Cartea profetului Isaía 19, 16)

  • Domnul Sabaót va binecuvânta, zicând: «Binecuvântat să fie Egiptul, poporul meu, şi Asíria, lucrarea mâinii mele, şi Israél, moştenirea mea!»”. (Cartea profetului Isaía 19, 25)

  • Îşi va întinde mâna în mijlocul lui aşa cum întinde înotătorul mâna ca să înoate; va înjosi trufia lui odată cu manevrele mâinii sale. (Cartea profetului Isaía 25, 11)

  • Cine a măsurat apele în căuşul mâinii? Cine a calculat cerurile cu palma şi cu baniţa, pulberea pământului? Cine a cântărit munţii cu cântarul şi colinele, cu balanţa? (Cartea profetului Isaía 40, 12)

  • Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israél şi creatorul lui: „Întrebaţi-mă despre cele viitoare cu privire la fiii mei şi porunciţi-mi despre lucrarea mâinii mele! (Cartea profetului Isaía 45, 11)

  • A făcut gura mea ca o sabie tăioasă, la umbra mâinii sale m-a adăpostit; m-a făcut ca o săgeată ascuţită şi m-a pus în tolba sa. (Cartea profetului Isaía 49, 2)

  • Am pus cuvintele mele în gura ta şi te-am acoperit cu umbra mâinii mele când am întins cerurile şi am întemeiat pământul şi am zis Siónului: «Tu eşti poporul meu». (Cartea profetului Isaía 51, 16)

  • De mulţimea drumurilor tale ai obosit, dar nu ai zis: „M-am săturat”. Ţi-ai regăsit vigoarea mâinii, de aceea nu eşti slăbită. (Cartea profetului Isaía 57, 10)

  • Poporul tău, toţi vor fi drepţi; vor stăpâni pământul pentru totdeauna. Vlăstarul pe care l-am plantat – lucrarea mâinii mele – va fi spre glorificarea [mea]. (Cartea profetului Isaía 60, 21)

  • Acum, Doamne, tu eşti tatăl nostru; noi suntem lutul, iar tu olarul. Noi toţi suntem lucrarea mâinii tale. (Cartea profetului Isaía 64, 7)

  • Nu am stat în adunarea celor care batjocorăsc şi nu m-am veselit. Înaintea mâinii tale am stat singur, pentru că m-ai umplut de indignare. (Cartea profetului Ieremía 15, 17)


“Se precisamos ter paciência para suportar os defeitos dos outros, quanto mais ainda precisamos para tolerar nossos próprios defeitos!” São Padre Pio de Pietrelcina