Trouvé 1439 Résultats pour: toţi
Prezbiterul, către aleasa Doamnă şi copiii ei, pe care eu îi iubesc în adevăr, dar nu numai eu, ci şi toţi cei care au cunoscut adevărul, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Ioan 1, 1)
Despre Demétrios, toţi, chiar şi adevărul însuşi, au dat mărturie. Şi noi dăm mărturie şi tu ştii că mărturia noastră este adevărată. (Scrisoarea a treia a sf. apostol Ioan 1, 12)
Pentru că ai păzit cuvântul meu cu statornicie, şi eu te voi păzi de ora încercării care trebuie să vină peste toată lumea, ca să-i pună la încercare pe toţi cei care locuiesc pe pământ! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 10)
Şi toţi îngerii stăteau [în picioare] în jurul tronului, al bătrânilor şi al celor patru fiinţe, cădeau cu faţa la pământ înaintea tronului şi-l adorau pe Dumnezeu (Apocalipsul sf. apostol Ioan 7, 11)
S-au prosternat înaintea ei toţi locuitorii de pe pământ al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului înjunghiat. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 13, 8)
Ea foloseşte întreaga autoritate a Fiarei celei dintâi, în faţa ei, şi face ca tot pământul şi toţi locuitorii lui să se prosterne înaintea Fiarei dintâi, căreia i se vindecase rana de moarte. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 13, 12)
Ea a făcut ca toţi – mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi sclavi – să pună un indiciu pe mâna lor dreaptă sau pe frunte, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 13, 16)
într-un singur ceas s-au pierdut toate aceste bogăţii!”. Toţi cârmacii şi toţi care navighează, marinarii şi toţi care lucrează pe mare stăteau departe (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 17)
Îşi puneau praf pe cap şi strigau plângând şi jelind: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, din abundenţa căreia s-au îmbogăţit toţi cei care au corăbii pe mare, într-un singur ceas a fost devastată! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 19)
Şi a ieşit un glas de la tron, spunând: „Lăudaţi-l pe Dumnezeul nostru, toţi slujitorii lui şi voi cei care vă temeţi de el, mici şi mari!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 19, 5)
Harul Domnului Isus [să fie] cu toţi! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 21)