Trouvé 813 Résultats pour: toată
Toţi cei care sunt sub jug ca sclavi să-i considere pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca nu cumva numele lui Dumnezeu şi învăţătura să fie defăimate! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 6, 1)
Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos pentru a învăţa, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 16)
vesteşte cuvântul, insistă la timp potrivit şi la timp nepotrivit, dojeneşte, ameninţă, îndeamnă, cu toată îndelunga răbdare şi învăţătură! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 4, 2)
Acestea să le spui, să îndemni şi să dojeneşti cu toată autoritatea! Nimeni să nu te dispreţuiască! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 2, 15)
şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie. (Scrisoarea către Evrei 2, 15)
care este credincios faţă de cel care l-a instituit, aşa cum a fost şi Moise în toată casa lui. (Scrisoarea către Evrei 3, 2)
Desigur, Moise a fost şi el credincios în toată casa lui ca servitor, ca mărturie despre cele ce aveau să fie spuse, (Scrisoarea către Evrei 3, 5)
Aşadar, să ne apropiem cu toată îndrăzneala de tronul harului ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit! (Scrisoarea către Evrei 4, 16)
De aceea, lăsaţi la o parte orice murdărie şi toată răutate; primiţi cu blândeţe cuvântul care a fost sădit în voi şi care poate mântui sufletele voastre. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 21)
Căci oricine ţine toată Legea, dar o calcă numai într-o privinţă, se face vinovat de toate, (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 10)
De aceea, fiţi cu mintea clară, cumpătaţi în toate; puneţi-vă toată speranţa în harul care va fi dat când se va revela Isus Cristos! (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 13)
ci, aşa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 15)