Trouvé 3019 Résultats pour: zis

  • Atunci el mi-a zis: «Mergi, pentru că vreau să te trimit departe, între păgâni!»”. (Faptele Apostolilor 22, 21)

  • Tribunul s-a apropiat şi i-a zis: „Spune-mi, eşti roman?”. El a răspuns: „Da”. (Faptele Apostolilor 22, 27)

  • Atunci tribunul i-a zis: „Eu am cumpărat cetăţenia aceasta cu mare preţ”. Dar Paul i-a spus: „Eu o am prin naştere”. (Faptele Apostolilor 22, 28)

  • Atunci Paul, îndreptându-şi privirea spre Sinédriu, a zis: „Fraţilor, eu m-am purtat cu conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta”. (Faptele Apostolilor 23, 1)

  • Atunci Paul i-a zis: „Te va bate Dumnezeu pe tine, perete văruit! Tu şezi ca să mă judeci după Lege şi porunceşti, împotriva Legii, să fiu lovit!”. (Faptele Apostolilor 23, 3)

  • Dar Paul a zis: „Fraţilor, nu ştiam că este mare preot, căci este scris «să nu-l vorbeşti de rău pe conducătorul poporului tău!»”. (Faptele Apostolilor 23, 5)

  • În noaptea următoare, i-a apărut Domnul şi i-a zis: „Curaj! Aşa cum ai dat mărturie pentru mine la Ierusalím, tot aşa trebuie să dai mărturie şi la Roma”. (Faptele Apostolilor 23, 11)

  • Ei au mers la arhierei şi la bătrâni şi au zis: „Ne-am legat cu blestem să nu gustăm nimic până nu-l vom ucide pe Paul. (Faptele Apostolilor 23, 14)

  • Paul l-a chemat pe unul dintre centurioni şi i-a zis: „Du-l pe acest tânăr la tribun pentru că are să-i spună ceva!”. (Faptele Apostolilor 23, 17)

  • Aşadar, luându-l, l-a dus la tribun şi i-a zis: „Deţinutul Paul m-a chemat şi m-a rugat să-l aduc la tine pe acest tinerel, întrucât are să-ţi spună ceva”. (Faptele Apostolilor 23, 18)

  • Acesta i-a zis: „Iudeii s-au înţeles să te roage ca mâine să-l duci pe Paul la Sinédriu ca şi cum ar avea de gând să cerceteze mai amănunţit cazul lui. (Faptele Apostolilor 23, 20)

  • După aceea, a chemat doi dintre centurioni şi le-a zis: „Pregătiţi două sute de soldaţi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de lăncieri ca să meargă până la Cezaréea la ceasul al treilea din noapte! (Faptele Apostolilor 23, 23)


“Como é belo esperar!” São Padre Pio de Pietrelcina