pronađen 2515 Rezultati za: Alt

  • Şi ceea ce ai auzit de la mine prin multe mărturii încredinţează unor oameni credincioşi care vor fi vrednici să-i înveţe şi pe alţii! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 2, 2)

  • Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut: unele de cinste, altele de necinste. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 2, 20)

  • De altfel, slujitorul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, în stare să înveţe, îngăduitor, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 2, 24)

  • prezentându-te pe tine însuţi, în toate, exemplu de fapte bune, în învăţătură nealterată, demnitate, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 2, 7)

  • Căci şi noi eram odinioară nişte nechibzuiţi, neascultători, rătăciţi, subjugaţi de pofte şi plăceri de multe feluri, petrecându-ne [viaţa] în răutate şi invidie, urâţi şi urându-ne unii pe alţii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 3)

  • dar îndemnaţi-vă unul pe altul în fiecare zi cât timp se mai poate spune „astăzi”, ca să nu se împietrească vreunul dintre voi, prin înşelăciunea păcatului. (Scrisoarea către Evrei 3, 13)

  • Deci dacă Iósue i-ar fi dus la odihnă, nu ar mai fi vorbit după acestea despre o altă zi. (Scrisoarea către Evrei 4, 8)

  • după cum se mai spune în alt loc: „Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui Melchísedec”. (Scrisoarea către Evrei 5, 6)

  • Într-adevăr, acest Melchísedec, regele Salémului, preot al Dumnezeului Preaînalt, a ieşit în întâmpinarea lui Abrahám când acesta se întorcea de la înfrângerea regilor şi l-a binecuvântat. (Scrisoarea către Evrei 7, 1)

  • Aşadar, dacă desăvârşirea ar fi fost obţinută prin preoţia levitică – fiindcă poporul sub aceasta a primit Legea – ce nevoie ar fi fost să se fi ridicat un alt preot după rânduiala lui Melchísedec, fără să se fi numit după rânduiala lui Áaron? (Scrisoarea către Evrei 7, 11)

  • pentru că acela despre care se spun acestea face parte dintr-un alt trib din care nimeni nu s-a apropiat de altar. (Scrisoarea către Evrei 7, 13)

  • Acest lucru este şi mai evident dacă, după rânduiala lui Melchísedec, se ridică un alt preot, (Scrisoarea către Evrei 7, 15)


“Amemos ao próximo. Custa tão pouco querer bem ao outro.” São Padre Pio de Pietrelcina