pronađen 2713 Rezultati za: Când
ba chiar suntem gata să pedepsim orice neascultare atunci când ascultarea voastră se va desăvârşi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 6)
căci ei spun: „Scrisorile lui sunt grele şi tari, dar când el este prezent, trupul său este slab, iar cuvântul lui este dispreţuit”. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 10)
Cel care consideră astfel [să-şi dea seama] că aşa cum suntem în cuvintele din scrisori când nu suntem de faţă, tot aşa vom fi în faptă când vom fi de faţă! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 11)
Şi când eram la voi, deşi eram în nevoie, nu am devenit o povară pentru nimeni, căci de nevoile mele s-au îngrijit fraţii, când au venit din Macedónia, şi în toate m-am păzit şi mă voi păzi să fiu o povară. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 9)
De aceea, mă bucur în slăbiciuni, în jigniri, în necazuri, în lipsuri, în persecuţii, în strâmtorări [îndurate] pentru Cristos, pentru că atunci când sunt slab, atunci sunt puternic. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 10)
Am spus-o mai înainte, atunci când am fost la voi a doua oară, şi o spun acum, când sunt departe, celor care au păcătuit mai înainte şi tuturor celorlalţi: dacă vin la voi, iarăşi nu voi cruţa, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 2)
Într-adevăr, ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi puternici, şi tocmai aceasta o cerem în rugăciunea noastră: întărirea voastră. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 9)
De aceea vă scriu acestea când nu sunt de faţă, pentru ca, atunci când voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime după autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul spre edificare, şi nu spre dărâmare. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 10)
Aţi auzit, desigur, de purtarea mea când eram în iudaism; cum persecutam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi încercam s-o distrug. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 13)
Dar când i-a plăcut lui Dumnezeu, cel care m-a pus deoparte încă din sânul mamei mele şi m-a chemat prin harul său, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 15)
Dar, când a venit Chéfa la Antiohía, l-am înfruntat făţiş, căci era de condamnat. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 11)
De fapt, înainte de a fi venit unii de la Iacób, stătea la masă cu păgânii, dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, temându-se de cei circumcişi. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 12)