pronađen 1137 Rezultati za: Dumnezeul

  • Să nu te închini lor şi să nu le slujeşti, căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos care pedepsesc vina părinţilor în fii până la a treia şi a patra generaţie pentru cei ce mă urăsc (Cartea Exodului 20, 5)

  • Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău! (Cartea Exodului 20, 12)

  • Voi să-l slujiţi pe Domnul Dumnezeul vostru şi el vă va binecuvânta pâinea şi apele şi voi îndepărta boala din mijlocul tău. (Cartea Exodului 23, 25)

  • Ei l-au văzut pe Dumnezeul lui Israél; sub picioarele lui era ca un paviment de safir, ca însuşi cerul curat. (Cartea Exodului 24, 10)

  • Ei vor şti că eu sunt Domnul Dumnezeul lor, care i-am scos din ţara Egiptului ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul lor. (Cartea Exodului 29, 46)

  • El i-a luat din mâinile lor, i-a turnat într-un tipar şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: ,,Acesta este dumnezeul tău, Israél, care te-a scos din ţara Egiptului”. (Cartea Exodului 32, 4)

  • S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israél, care te-a scos din ţara Egiptului»”. (Cartea Exodului 32, 8)

  • Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: ,,Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic? (Cartea Exodului 32, 11)

  • El le-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél: «Fiecare din voi să pună sabia la brâu! Străbateţi tabăra de la o poartă la alta şi întoarceţi-vă şi fiecare să ucidă pe fratele său, fiecare pe prietenul şi fiecare pe aproapele său!»”. (Cartea Exodului 32, 27)

  • De trei ori pe an, toţi cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israél. (Cartea Exodului 34, 23)

  • Căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; sfinţiţi-vă şi fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt; să nu vă contaminaţi cu nici o târâtoare care se târăşte pe pământ! (Cartea Leviticului 11, 44)

  • Căci eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru; şi voi să fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt! (Cartea Leviticului 11, 45)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina